Ciolacu: Am decis să prelungesc cu 60 de zile ordonanţa privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază

Sursă foto: gov.ro

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, luni, că a decis prelungirea cu 60 de zile a ordonanţei privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază. Şeful Exectutivului a adăugat că românii trebuie să beneficieze în continuare de stabilitatea preţulor la alimente şi este clar că plafonarea a temperat creşterile speculative de preţuri, a ajutat la scăderea inflaţiei şi la menţinerea puterii de cumpărare a populaţiei.

„Am decis să prelungesc cu 60 de zile ordonanţa privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază. Românii trebuie să aibă parte în continuare de o stabilitate a preţurilor la alimente, după nebunia creşterilor speculative din trecut. Constat că şi cei care în trecut au criticat această măsură, recunosc acum că, în lipsa ei, preţurile ar fi crescut cu până la 20%. Este clar că plafonarea a temperat creşterile speculative de preţuri, a ajutat la scăderea inflaţiei şi la menţinerea puterii de cumpărare a populaţiei”, a scris Marcel Ciolacu, luni pe Facebook.

Acesta a mai spus că potrivit datelor INS, preţurile din luna decembrie 2023 au fost cu 5.8% mai mari faţă de cele din decembrie 2022, în timp ce în luna iunie 2023, înainte de introducerea acestei măsuri, diferenţa faţă de aceeaşi lună din anul precedent era de aproape 18%.

„În paralel, voi continua dialogul cu marile lanţuri de magazine, cu care am avut şi astăzi o discuţie foarte constructivă, pentru a construi împreună un mecanism pe termen lung bazat pe un parteneriat stat-mediu de afaceri, prin care preţurile să fie ţinute sub control. Am o singură condiţie: ca producătorii şi procesatorii români să aibă parte de un tratament corect!”, a completat Ciolacu.

Pe 17 ianuarie, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a declarat că îşi doreşte continuarea plafonării preţului alimentelor de bază, pentru că ordonanţa are un rol foarte important, el precizând că sunt alimente de bază care sunt consumate de 50% din români şi aceste alimente de bază sunt necesare pentru toate familiile cu venituri mici şi medii. Ministrul PSD a mai anunţat că vor fi luate în calcul toate produsele care în perioada sărbătorilor pascale.

Măsura de plafonare a adaosului comercial la produse alimentare de bază decisă anul trecut urmează să expire la 31 ianuarie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: