Premierul Marcel Ciolacu a făcut, vineri, la începutul ședinței de Guvern, o serie de precizări cu privire la subiectele care vor fi discutate. Astfel, șeful Executivului a anunțat că întreaga legislație privind asistența socială va fi reformată din temelii și vor fi introduse inclusiv sancțiuni penale.
„Astăzi avem în dezbatere Legea pentru modificarea și completarea legislației privind asistența socială. Cum am promis, începem să reformăm din temelii sistemul de asistență socială, iar acesta este primul pas. Prin noul cadru legislativ, cazuri precum cele ale „azilelor groazei” din ultimele luni nu vor mai putea exista!
Noua lege vine cu schimbări majore: Au fost înăsprite criteriile de acreditare și licențiere a serviciilor sociale. Nu mai permitem funcționarea vreunui centru social fără vizita în teren a specialiștilor, în cel mult 15 zile de la transmiterea cererii de licențiere.
Licența provizorie se reduce de la 12 luni la 3 luni și introducem controalele inopinate! Pentru că furnizorii trebuie să respecte constant legea, nu doar când se licențiază! În premieră, introducem sancțiuni penale pentru încălcările noii legislații. Iar amenzile cresc până la 100.000 de lei. De aceea, o felicit pe doamna ministru Bucura-Oprescu și o susțin total!”, a spus Marcel Ciolacu.
Facilităţile de transport pentru studenţi cresc de la 50% la 90%
Premierul a declarat și că, în cadrul şedinţei de Guvern de vineri, va fi adoptată o hotărâre prin care facilităţile de transport pentru studenţi ajung la 90%.
„Adoptăm astăzi şi proiecte de hotărâri de guvern prin care facilităţile de transport pentru studenţi cresc de la 50% la 90%”, a transmis Ciolacu, la începutul şedinţei Executivului.
El a adăugat că vor fi acordate reduceri şi pentru românii înscrişi la instituţii de învăţământ din străinătate.
„Acordăm pentru prima dată reducere şi pentru cetăţenii români înscrişi la instituţii de învăţământ din străinătate, la forma de învăţământ cu frecvenţă. Pentru elevi, doamna ministru a venit să simplificăm modalitatea prin care se acordă gratuitatea şi de asemenea, extindem lista de beneficiari”, a anunţat Marcel Ciolacu.
Șeful Executivului a cerut și mobilizare totală pentru a trece în Camera Deputaților legea care elimină păcănelele din oraș. Totodată, Marcel Ciolacu le-a transmis miniștrilor și parlamentarilor că este nevoie de o nouă legislație în privința șoferilor care se urcă drogați la volan și a cerut să se vină cât mai rapid cu o nouă lege.
„Discutăm și despre lista priorităților legislative ale Guvernului pentru actuala sesiune parlamentară. Iar aici, pe lângă reforma sistemului de asistență socială, vorbim despre măsurile de reducere a evaziunii fiscale și despre cele privind reorganizarea extinsă a administrației! Este obligatorie eficientizarea aparatului de lucru și comasarea unor instituții care sunt total anchilozate!
Altă urgență majoră este în privința legislației privind prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri. Este, evident, nevoie de o nouă legislație antidrog care să răspundă eficient realității dure de azi și să transpună normele și bunele practici europene.
Aștept acest proiect din partea colegilor de la Ministerul de Interne, Justiție și Ministerul Sănătății. Ne trebuie tărie și hotărâre ca să umblăm și la cauză, nu doar la efecte și să trecem la destructurarea rețelelor de traficanți!
O prioritate este și legea de organizare și exploatare a jocurilor de noroc, unde avem un scop clar: vrem să eliminăm din orașe păcănelele! Legea a trecut deja de Senat, urmează dezbaterea la Camera Deputaților și interesul nostru este să o vedem adoptată rapid!”, a anunțat Marcel Ciolacu.
Exclus să nu se acorde vouchere de vacanță bugetarilor
Nu în ultimul rând, premierul Ciolacu a declarat că exclude varianta – apărută într-o variantă de ordonanță de urgență privind reducerea cheltuielilor bugetare – ca anul viitor să fie suspendată acordarea voucherelor de vacanță în sectorul bugetar.
„Exclud ca anul viitor să nu fie acordate vouchere de vacanță bugetarilor”, a declarat Marcel Ciolacu.
Guvernul anunțase inițial că va mai acorda vouchere de vacanță doar pentru bugetarii care au salarii lunare mai mici de 10.000 de lei brut.
Ce subiecte sunt pe ordinea de zi
Guvernul urmează să discute în şedinţa de vineri mai multe acte normative, între care cele referitoare la stabilirea condiţiilor pentru eliberarea permisului de conducere internaţional, la decontarea cheltuielilor pe lunile mai-iunie cu hrana şi cazarea cetăţenilor refugiaţi din Ucraina, având în analiză şi normele metodologice privind acordarea facilităţilor de transport pentru elevi şi studenţi.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, proiectul de hotărâre pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice stabileşte, între altele, condiţiile pentru eliberarea permisului de conducere internaţional şi prevede că nu vor putea fi înmatriculate autovehiculele şi remorcile reclamate ca fiind furate în România sau în străinătate şi cele date în urmărire de către structurile Poliţiei Române ori de autorităţile altor state.
De asemenea, Executivul are pe agendă proiectul de hotărâre pentru alocarea de la Fondul de rezervă bugetară a unei sume pentru plata cheltuielilor aferente lunilor mai-iunie 2023 cu hrana şi cazarea cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.
Tot din Fondul de rezervă bugetară, se prevede într-un alt proiect de hotărâre, se va suplimenta cu suma de 50.000.000 lei bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene pe anul 2023 în vederea asigurării necesarului de finanţare de la bugetul de stat a cererilor de plată/rambursare către beneficiarii Programului Operaţional Infrastructură Mare.
De asemenea, un alt act normativ de pe ordinea de zi a Guvernului prevede repartizarea sumei de 331.027.626,13 lei către bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordine – teatre, opere şi filarmonici.
Executivul mai discută, în primă lectură, proiectul pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul asistenţei sociale.
Totodată, Guvernul urmează să aprobe un proiect de hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei care prevede suplimentarea numărului maxim de posturi pentru instanţele judecătoreşti cu 17 posturi de asistenţi judiciari, precum şi a numărului maxim de posturi pentru Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie cu trei funcţii publice de execuţie de specialist IT.
Un act normativ aflat pe ordinea de zi se referă la reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, propunându-se eliminarea din structura organizatorică a instituţiei a Direcţiei monitorizare implementare spitale regionale, cu 16 posturi, precum şi reducerea a 12 posturi aferente cabinetelor secretarilor de stat. Potrivit notei de fundamentare a proiectului, ministerul va funcţiona cu un număr maxim de 421 posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.
Alte proiecte de hotărâre de guvern se referă la modernizarea infrastructurii de distribuţie a energiei electrice şi de alimentare cu apă şi canalizare în Portul Constanţa, precum şi la obiectivul de investiţii „Master planul infrastructurii rutiere şi de acces a Portului Constanţa – extinderea, modernizarea şi reabilitarea drumurilor şi pasajelor din Portul Constanţa”.
Potrivit sursei citate, Executivul mai are pe agendă aprobarea alocării unor sume pentru exproprierea unor imobile în vederea lucrărilor de utilitate publică de interes naţional „Autostrada Sibiu-Piteşti” – Secţiunea 4 Tigveni-Curtea de Argeş şi „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă- Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni)”.
Guvernul discută în şedinţa de vineri şi un proiect de hotărâre referitor la organizarea şi funcţionarea Comitetului Tehnico-Economic pentru Societatea Informaţională.
Potrivit unui alt act normativ, Executivul urmează să-l revoce din funcţia de membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială pe Florin-Alexandru Zaharia, reprezentant al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, şi să o numească în acest post pe Mălina Gonţ. De asemenea, urmează să fie aprobată rechemarea şi numirea unor consuli generali.
Tot în şedinţa de vineri, Guvernul are în analiză proiectele de hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport pentru elevi şi privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru studenţi.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News