Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre demisia din funcţia de premier, că văzuse oricum o să îl schimbe viitorul preşedinte. El a precizat că va exista o viitoare coaliţie care va guverna şi a dat asigurări că atât timp când este preşedinte la PSD, nu va exista o guvernare PSD-AUR.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost întrebat după şedinţa PSD despre decizia de a ieşi de la guvernare şi de a-şi da demisia din funcţia de premier. ”Cum vedeam la televizor, oricum mă schimba viitorul preşedinte. De ce să mă schimbe viitorul preşedinte? Eu aşa am citit şi am văzut la dumneavoastră, că mă schimba. Oricum mă schimba viitorul preşedinte”, a spus Ciolacu la sediul PSD.
”Cred că viitorul preşedinte va decide, împreună cu partidele care pot crea o majoritate în Parlament, cine va guverna, cine va fi prim-ministru”, a subliniat preşedintele PSD. Ciolacu a mai arătat: ”Cât timp sunt eu preşedinte la Partidul Social-Democrat, nu va exista o guvernare PSD-AUR”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News