Ciolacu, despre atacurile rusesti: „S-au luat măsuri pentru a preveni astfel de incidente”

Sursa: Facebook

România şi Ucraina vor avea „o abordare nouă” pentru a preveni atacurile ruseşti asupra infrastructurii strategice a Ucrainei, la frontiera cu România, a declarat miercuri premierul Marcel Ciolacu, aflat în vizită la Kiev. Acesta a subliniat că, până în acest moment, „nu există indicii că a fost un atac intenţionat al Federaţiei Ruse asupra României”.

 

„Am venit însoţit de către ministrul Apărării din România, domnul Angel Tîlvăr, care în ultima perioadă a avut o comunicare cu ministrul Apărării din Ucraina foarte aplicată. Sunt ferm convins că împreună deja s-au luat anumite măsuri. Mai mult, în cadrul NATO, împreună cu partenerul strategic, Statele Unite ale Americii, s-au luat şi alte măsuri pentru a preveni astfel de incidente. Până în acest moment, nu există indicii că a fost un atac intenţionat al Federaţiei Ruse asupra României, nu a fost un atac intenţionat. Împreună cu domnul prim-ministru, o să avem o abordare nouă ca să nu mai reuşească aceste atacuri Federaţia Rusă”, a afirmat Ciolacu.

 

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: