Ciolacu, despre banii primiţi drept mită de Dumitru Buzatu: Eu nu am văzut în viaţa mea atâţia bani la un loc

Ciolacu
Sursa foto: captură video

Premierul şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a comentat mita pe care preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prins în flagrant primind-o, el spunând că nu a văzut în viaţa sa ”atâţia bani la un loc” şi mărturisind că nu credea să mai vadă la televizor astfel de speţe.

”Eu nu am văzut în viaţa mea atâţia bani la un loc. Niciodată. Aţi văzut reacţia partidului, a fost una corectă, în mai puţin de 24 de ore partidul a reacţionat după ce a văzut comunicatul DNA-ului, vorbim de un flagrant, deci lucrurile sunt clare din punctul meu de vedere. Pe de altă parte, fiecare are dreptul să se apere. Îmi pare rău prin ce trece familia domniei sale, dar este o faptă care eu credeam că nu am să o mai văd la televizor, indiferent de cine ar fi implicat”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni seară, la Antena 3.
Preşedintele PSD a susţinut că, ”în acest caz, s-a depăşit total realitatea românească”, adăugând că speră ca astfel de cazuri să nu se repete.
”Nu am crezut că şi la această vârstă pe care o are domnul Buzatu se mai poate apleca la un astfel de lucru. (…) Eu nu am văzut altceva la televizor, şi din atitudinea domnului Buzatu, decât faptul că nu mai era în lumea reală”, a arătat Ciolacu.

Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant cu o mită de peste un milion de lei.

Citește mai mult pe news.ro

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: