Ciolacu, despre prezenţa unei femei de afaceri la dezbaterea electorală de la Antena 3: Nu a fost pe lista de invitaţi

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu prezenţa Mihaelei Neagru, despre care presa a relatata că are peste 1800 de contracte cu statul, în sală, la dezbaterea electorală de la Antena 3, că aceasta nu a fost pe lista de invitaţi şi că prim-vicepreşedintele social-democraţilor, Sorin Grindeanu, l-a întrebat de trei ori cine este doamna. Ciolacu a precizat că atunci când sunt alegeri “unii bagă capul în poză”, dar a adăugat că nu ştie la ce i-a folosit Mihaelei Neagu acest lucru. El a mai precizat că nu o cunoaşte pe Mihaela Neagu.

Mihaela Neagu a stat în prrimul rând în sală, între secretarul general al PSD Paul Stănescu şi ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, la dezbaterea electorală de la Antena 3 la care a fost invitat Ciolacu. Snoop.ro a scris despre ea că este „Regina contractelor cu statul”.

Preşedintele PSD a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, ce căuta Mihaela Neagu, în primul rând, la dezbaterea organizată de Antena 3 CNN la care Ciolacu era pe scenă.

”Dacă şi eu am făcut cei 500 de invitaţi sau cine a venit…. Am întrebat, am înţeles că nu a fost pe lista de invitaţi, lucrul pe care l-au transmis şi colegii mei. S-au dus vreo şase persoane şi au invitat-o să nu mai stea în primul rând. Sorin Grindeanu m-a întrebat de vreo trei ori cine este doamna. Olguţa m-a întrebat, Mihai m-a întrebat  Acum să ne întoarcem.  Ca domnul Hrebenciuc, când sunt alegeri, unii bagă capul în poză. Nu ştiu la ce i-a folosit doamnei să bage capul în poză la dezbaterea mea.  Am cerut toate listele de invitaţii ale noastre”, a declarat Ciolacu.

Întrebat dacă ştie cine a invitat-o la dezbatere, liderul PSD a răspuns: ”Mi s-a spus foarte clar că doamna Mihaela… nu ştiu cum o mai cheamă, Mihaela Neagu… Am citit şi eu în Hotnews că este regina contractelor. Câte contracte are?”

După ce i s-a spus că Mihaela Neagu are 1800 de contracte cu statul, Ciolacu a afirmat: ”Ştiţi cine este preşedintele Consiliului Judeţean de la Botoşani?  Ştiţi câte contracte are cu statul român? 7800 de contracte cu statul român, în valoare de trei miliarde de euro. Este preşedintele Consiliului Judeţean, membru în Biroul Politic al Partidului Naţional Liberal. Deci, dumneavoastră mă criticaţi pe mine că o persoană neinvitată, şi vă spun neinvitată, am tot stafful meu, puteţi vorbi cu el, s-au dus şase persoane şi au zis, ”Doamnă, plecaţi”. ”Nu plec, domle’, am venit la dezbatere, e dezbatere publică”, am înţeles, am depăşit. E foarte greu de crezut aşa ceva, şi vă înţeleg. În ce perioadă a avut doamna contracte? În perioada de pandemie. Când era domnul Orban, domnul Câţu, erau primii-minişti. Nu o cunosc pe doamna.  Nu mă ocup de cumpărat zahăr”, a declarat Ciolacu.

El consideră că este curios că de preşedintele CJ Botoşani, care are 7800 de contracte cu statul nimeni nu spune nimic.

”Dar, pe de altă parte, avem un lider al Partidului Naţional Liberal, membru marcant al Partidului Naţional Liberal, îl avem pe regele regilor contractelor cu statul, 7800 de contracte în valoare de trei miliarde de euro şi nimeni nu spune nimic. Nu vi se pare cumva cam curios? Că mie mi se pare curios. Eu înţeleg să ştim adevărul. Dar nu vi se pare curios numai într-o anumită direcţie. Eu am înţeles politica şi…  Eu nu vreau să joc în aceste reguli. Dacă vrem să schimbăm ceva în ţara asta”, a mai transmis Marcel Ciolacu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: