Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, după întâlnirile avute cu parlamentarii din grupurile UDMR şi al minorităţilor naţionale pe tema măsurilor fiscale pentru care Guvernul urmează să îşi asume răspunderea, că a fost o informare, menţionând că nu au fost impuse amendamente din partea acestora, iar în privinţa susţinerii măsurilor nu a primit un „nu hotărât.”
„A fost o informare, nu avem înţelegeri. Am stat cu grupurile de vorbă şi urmează să decidem. (…) Până acum nu avem un NU hotărât. Nu au fost amendamente impuse”, a afirmat Ciolacu, după întâlniri, întrebat dacă s-a înţeles cu UDMR şi minorităţile naţionale pentru a susţine aceste măsuri, citat de AGERPRES.
Alături de Ciolacu au fost prezenţi la întâlniri ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, şi vicepremierul Marian Neacşu.
Ministerul Finanţelor a publicat marţi proiectul de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung pentru care Guvernul intenţionează să îşi angajeze răspunderea în Parlament.
Autor
-
Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News