Premierul Marcel Ciolacu a anunțat vineri că fostul președinte Klaus Iohannis va primi în curând locuința de protocol la care are dreptul conform legii.
„E bine, se dă cu var. O să primească cât de curând”, a declarat Ciolacu după o vizită la fabrica Ford Otosan din Craiova.
Potrivit premierului, imobilul trebuie să asigure un minim de confort și securitate, fără a implica achiziții noi. „Trebuie să prezinte un anumit confort elementar, stipulat în lege, și o anumită zonă de securitate, cum este normal. Nu se vor face noi achiziții”, a precizat Ciolacu.
Luna trecută, premierul anunța că fostul șef al statului va primi un apartament într-o vilă de protocol din București. „SPP a depus deja cererea, iar Guvernul va aproba o hotărâre în acest sens săptămâna viitoare”, declara Ciolacu pe 13 februarie. Totuși, hotărârea nu a fost încă inclusă pe ordinea de zi a Guvernului.
Conform Legii 406/2001, foștii președinți ai României beneficiază pe viață de mai multe privilegii, printre care:
- Folosința gratuită a unei locuințe de protocol și a unui birou, încadrat cu personal alocat (un post de consilier și un post de secretar);
- Indemnizație lunară echivalentă cu 75% din indemnizația acordată Președintelui României în exercițiu. În anul fiscal 2023, președintele a avut un venit net de circa 15.000 lei (aproximativ 3.000 euro). În România, indemnizația poate fi cumulată cu pensia;
- Pază și protecție din partea Serviciului de Protecție și Pază (SPP), precum și un autoturism de serviciu;
- Folosința gratuită pe o perioadă de maximum 12 luni a unei locuințe, cu destinația de reședință, în suprafață de maximum 200 mp, în perioada executării lucrărilor de reparații capitale ale reședinței oficiale;
- Efectuarea, la cerere, a unui control medical complet anual, în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News