Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la Bihor, că este o problemă cu Jalonul 206 din PNRR, cu mincroîntreprinderile, deoarece Comisia Europeană încă consideră că este o impozitare mult prea lejeră. ”Vă rog frumos să îi întrebaţi pe ipocriţii care le-au trecut în PNRR şi acum stau la televizoare şi critică măsurile pe care le-au trecut ei. Înţeleg multe în politică, înţeleg că nu e balet, înţeleg orice, dar ipocrizia e cel mai urât lucru”, a mai spus premierul.
”FMI nu poate să impună unui stat şi unui guvern. E normal să vină, fiindcă fac în toată lumea, în toate ţările europene, fac şi în Germania aceste evaluării. Noi avem o evaluare de ţară, pe care o face Comisia. Ni s-a spus că vom închide cu un deficit de 7,8%. Eu am promis că voi închide cu un deficit cu minimum 0,5% mai puţin decât deficitul de anul trecut. Îmi cer scuze, am reuşit. Mai mult, am spus că vom avea un buget până la sfârşitul anului şi voi prinde un deficit mai mic cu cel puţin 0,5% mai mic decât anul acesta. Îmi cer scuze, am reuşit să fie mai mic cu 5%. Hai să vedem şi prima execuţie pe primul trimestru, ca să fiu şi mai determinat”, a spus premierul, întrebat despre vizita delegaţiei FMI în România.
Marcel Ciolacu a precizat că ”s-au luat anumite măsuri, în primul şi în primul rând pentru că sunt trecute în PNRR”.
”Ele sunt trecute în Jalonul 206, care e în cererea de plată nr. 3 şi deja au venit anumite semne de întrebare şi am mai anunţat public că este o problemă cu Jalonul 206, cu mincroîntreprinderile, fiindcă Comisia încă consideră că nu am luat toate măsurile pentru a închide această zonă, unde ei consideră că este o impozitare mult prea lejeră pentru o ţară de mărimea României”, a mai arătat şeful Executivului.
Premierul a precizat că de obicei, acel sistem de impozitare se face în zona de offshore-uri.
”Sper să am capacitatea, cum am avut şi până acum, să merg la Comisie să explic că atât poate suporta România în acest moment. Dar toate aceste cerinţe, vă rog frumos să îi întrebaţi pe ipocriţii care le-au trecut în PNRR şi acum stau la televizoare şi critică măsurile pe care le-au trecut ei. Înţeleg multe în politică, înţeleg că nu e balet, înţeleg orice, dar ipocrizia e cel mai urât lucru”, a subliniat premierul Ciolacu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News