Premierul Marcel Ciolacu și-a exprimat speranța ca proiectul bugetului de stat pe anul 2025 să fie adoptat joi de Parlament, menționând că fără acesta România ar avea ‘foarte mult de suferit’.
‘Sper ca mâine să avem aprobarea bugetului, să ne încadrăm în timpul estimat de liderii de grup și președinții celor două Camere. Cred că suntem cu toții de acord că, fără buget de stat trecut în acest moment, România ar avea foarte mult de suferit – vorbesc de salarii, de pensii, de fonduri europene. Am venit cu un buget, după ce am vorbit ieri cu mai mulți investitori străini, am venit cu un buget care se va încadra în deficitul asumat de 7%. A existat o degradare a deficitului bugetar anul trecut, explicabilă prin investițiile majore în nevoia de cofinanțare, mai ales pe rutier, unde știm cu toții că am ajuns la cofinanțări de 60%, știm cu toții necesitatea, atât pentru România, dar pentru întreaga zonă a autostrăzii Moldova’, a afirmat Ciolacu, miercuri, la Parlament.
El a adăugat că au fost incluse multe proiecte în Programul ‘Anghel Saligny’.
‘Am avut foarte multe proiecte către comunitățile locale prinse în acel Program ‘Anghel Saligny’. (…) Nu sunt bani cu destinația către primari, sunt bani pentru nivelul de trai al românilor și din zona rurală. Acel program a fost estimat la 65 de miliarde de lei pe patru ani. Cu toții cunoaștem că anul trecut au fost alegeri și locale și, normal, că fiecare autoritate locală a dorit să accelereze aceste programe astfel încât s-a ajuns la o cheltuială de peste 50% a ceea ce era estimat pe patru an’, a explicat prim-ministrul.
Potrivit acestuia, în 2025 s-a ‘intrat’ cu mai puține datorii din anul precedent.
‘Am intrat, în anul acesta, cu mult mai puține datorii de anul trecut și, de aceea, și cu o creștere a veniturilor de la 27 la 29,6 din PIB. Suntem hotărâți și este o realitate că ne putem încadra în 7% deficit, având în continuare trecuți 150 de miliarde de lei nominal la investiții, asta însemnând 7,8% din PIB-ul României. Ar fi un lucru extraordinar după ce am anul trecut am investit 7%’, a detaliat Marcel Ciolacu.
El a mai spus că ‘nu se va renunța la suportul prețului la energie mai ales în zona vulnerabilă’.
‘Chiar dacă suntem în alegeri deja, în discuțiile cu Banca Mondială, au primul draft pregătit pentru reforma fiscală, măsurile din reforma fiscală nu se vor aplica sub nicio formă anul acesta. Nu vorbim de creșteri de TVA, vorbim de o reechilibrare în ceea ce privește impozitarea muncii și impozitarea capitalului, dar detaliat vom veni în momentul în care vom trece legea cu măsurile fiscale. (…) Întâi trebuie să trecem bugetul prin Parlament și, pe urmă, împreună cu doamna ministru al Muncii, vom face acest program. În acest moment, domnul ministru al Energiei a avut o discuție la Comisie, a avut anumite negocieri. Din punctul meu de vedere, categoric nu se va renunța la suportul prețului la energie mai ales în zona vulnerabilă. Vom face aceste socoteli și schema de lucru, din punctul meu de vedere, va trebui să continue. Cum este și normal, trebuie o discuție cu întreaga piață. În acest moment, avem o schemă în vigoare’, a afirmat premierul.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News