Ciolacu: Federaţia Rusă nu a făcut niciun atac intenţionat asupra României şi vă spun cu certitudine că nu o va face

Sursa foto: Facebook / Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Federaţia Rusă nu a făcut niciun atac intenţionat asupra României şi nici nu o va face. El a subliniat că România n-a fost niciodată mai sigură, din punct de vedere militar, cum este acum.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Tulcea, dacă va lua măsuri în condiţiile în care s-au intensificat atacurile asupra Ucrainei, în apropierea graniţei cu România.
“Este un sistem antidronă deja în funcţie în acest moment. Federaţia Rusă nu a făcut niciun atac intenţionat asupra României şi vă spun cu certitudine că nici nu o va face. Nu se justifică acest lucru. Avem un sistem deja în funcţiune pe marginea Dunării, mai ales în zona Izmail”, a afirmat Marcel Ciolacu.
El a adăugat că populaţia este informată de aceste atacuri prin mesaje Ro-Alert şi că România nu a fost niciodată mai sigură din punct de vedere militar.
“Statul are obligaţia de a informa. Câteodată acea informare ne deranjează, câteodată nu ne place şi, pe mine, repet, şi la două dimineaţa, şi la trei şi jumătate, cum e normal, am fost anunţat de ceea ce se întâmplă, dar nu a fost un atac asupra României. E un respect pe care statul trebuie să-l arate populaţiei, chiar dacă deranjează, trebuie să fie informat. Aşa este peste tot în lume. Eu nu mint, România n-a fost niciodată mai sigură, din punct de vedere militar, cum este acum. Şi nici nu va fi vreodată mai sigură cum este acum. Mai intervin din vremelnica funcţie de prim-ministru pe care o ocup în acest moment, după ce unii mai alarmează, totuşi e datoria mea de a veni în faţa dumneavoastră şi de a explica exact contextul şi adevărul”, a transmis Marcel Ciolacu.
El a adăugat că România nu este în pericol de a intra în război.
“Ştim cu toţii ce înseamnă Ro-Alert, ştim cu toţii, deja nu este prima avertizare, dar cred că este corectă. Eu, ca cetăţean, mai ales după Revoluţie, vreau să fiu informat şi să ştiu adevărul. Dar România nu este într-un pericol de a intra în război. (…) Nu avem pierderi de vieţi omeneşti, nu e un atac iminent asupra României, sub nicio formă”, a explicat premierul.
Rusia a atacat din nou, în noaptea de vineri spre sâmbătă, porturile din Ucraina, iar autorităţile române au transmis mesaje RO-Alert în judeţele Tulcea şi Galaţi pentru a avertiza populaţia asupra posibilelor căderi ale unor resturi de drone. Aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Turce, de la Feteşti, au fost ridicate în aer pentru a verifica spaţiul aerian, nefiind raportate pătrunderi neautorizate.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: