Ciolacu: Guvernul va sprijini serviciul medical de ambulanţă pentru a beneficia de noi mijloace de intervenţie

Ciolacu Turcia
Inquam Photos / George Călin

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul va acorda sprijinul pentru ca serviciul de ambulanţă să beneficieze de noi mijloace de intervenţie, de resursa umană de care are nevoie, precum şi de adaptarea cadrului legislativ. Şeful Executivului a avut, luni la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa”, alături de reprezentanţi ai conducerii serviciilor de ambulanţă. Consultările au avut în vedere măsurile de asigurare a resurselor necesare pentru desfăşurarea activităţii serviciilor de ambulanţă.

Astfel, acest serviciu medical va fi dotat cu noi ambulanţe, procedura de achiziţie publică fiind deja iniţiată, demers ce vine ca răspuns la una dintre necesităţile pregnante transmise de reprezentanţii sindicatului, mai arată comunicatul de presă al Guvernului. Asigurarea resursei umane şi anume cea  personalului medical de intervenţie a fost un alt subiect discutat. Prim-ministrul a punctat faptul că pot fi organizate concursuri pentru ocuparea unui număr de 360 de posturi vacantate în cursul anului trecut, urmare a aprobării de către Guvern a unui Memorandum în acest sens. Pentru posturile vacantate în acest an pot fi organizate concursuri fără a mai fi nevoie de aprobarea acestui demers prin Memorandum al Guvernului.

„Intervenţiile rapide şi profesioniste ale serviciului de ambulanţă salvează vieţi şi protejează sănătatea oamenilor. Guvernul acordă întreaga atenţie şi sprijin personalului medical. Vom colabora foarte aproape pentru ca acest serviciu să beneficieze de noi ambulanţe, de resursa umană de care are nevoie, precum şi de adaptarea cadrului legislativ”,

a spus Marcel Ciolacu, potrivit sursei citate Reprezentanţii Federaţiei Sindicale au apreciat cadrul de discuţie şi deschiderea la dialog manifestată de Guvern.

În perioada imediat următoare Federaţia Naţională Sindicală ”Ambulanţa” va comunica Guvernului informaţiile care argumentează solicitările necesare pentru actualizarea cadrului legislativ de organizare şi funcţionare. Premierul şi echipa guvernamentală împreună cu sindicatul s-au angajat să aibă cât mai repede posibil o nouă întâlnire, după coordonarea tuturor acestor date, la care să participe specialişti cu experienţă aplicată care pot contribui la conturarea în detaliu a modificărilor necesare.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: