Ciolacu, întâlnire cu omologul bulgar. Aderarea la Schengen, printre temele abordate

Sursă foto: Marcel Ciolacu/Twitter
Sursă foto: Marcel Ciolacu/Twitter

Premierul României s-a întâlnit astăzi cu omologul din Bulgaria. Cooperarea bilaterală dintre cele două țări, aderarea la Schengen și securitatea Mării Negre s-a aflat printre subiectele abordate.

„Întâlnire bună cu premierul bulgar Nikolai Denkov despre cooperarea noastră bilaterală, aderarea la #Schengen și securitatea Mării Negre. Țările noastre, România și Bulgaria, vor lucra mai strâns împreună pentru a menține regiunea în siguranță și pentru a ne îndeplini obiectivele comun”, a transmis Marcel Ciolacu într-o postare pe Twitter.

Premierul României a avut astăzi și o întrevedere cu premierul Greciei, cu ocazia vizitei oficiale desfășurate la Atena.

„O întâlnire bună cu premierul Greciei, Mitsotakis, discutând despre cum să ne consolidăm cooperarea bilaterală și regională, să sprijinim Ucraina, Republica Moldova și țările din Balcanii de Vest în calea lor europeană și să ne apropiem de aderarea la Schengen”, este mesajul transmis de Marcel Ciolacu, printr-un mesaj pe Twitter.

Un comunicat de presă a fost trimis și de Biroul de presă de la Palatul Victoria. „Discuțiile au vizat extinderea cooperării bilaterale și regionale dintre cele două state, creșterea schimburilor economice și impulsionarea cooperării în domenii sectoriale cheie, precum sectorul energetic. Cei doi prim-miniștri au discutat despre noile investiții grecești în România în domeniul energiei, participarea companiilor elene la proiectele de infrastructură din țara noastră, dar și despre prezența întreprinderilor românești pe piața din Grecia”, arată Guvernul.

„Un aspect important atins în cadrul întrevederii a fost extinderea Spațiului Schengen. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a explicat rațiunile strategice pentru o decizie favorabilă României și a mulțumit părții elene pentru sprijinul constant oferit. De asemenea, prim-ministrul român a reiterat sprijinul României pentru avansarea procesului de extindere, atât în regiunea Balcanilor de Vest, cât și în vecinătatea estică a UE, pe baza meritelor proprii ale candidaților în îndeplinirea criteriilor necesare. Astfel, a accentuat susținerea pe care România a acordat-o și va continua să o acorde parcursului european al Ucrainei şi al Republicii Moldova și, implicit, obiectivului deschiderii negocierilor de aderare cu ambele state, cât mai curând posibil”, mai explică sursa citată.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: