Ciolacu: Joi în coaliţie se va discuta despre comasarea alegerilor

Sursă foto: Facebook / Marcel Ciolacu

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că joi în coaliţie se va discuta despre comasarea alegerilor. El a precizat că în acest moment sunt 9 state UE care au comasat localele cu europarlamentarele, astfel că precedentele europene s-au creat. ”Făcând această comasare, mai mulţi români participă la vot”, a mai spus şeful Executivului, el arătând că, dacă erau singure europarlamentarele, fără niciun referendum, cum se mai întâmpla în trecut, atunci prezenţa la vot va fi una minimă, astfel că nu crede în argumentul lipsei de democraţie.

”Vă dau cuvântul meu de onoare că nici nu am vorbit aşa ceva. Dar, poate au pornit alţii sau vor unii să îmi transmită un mesaj. Chiar sunt un om care este receptiv şi poate să îmi transmită mesaje şi pe whatsapp şi pe sms-uri normale nu trebuie să îmi trimită prin televiziuni”, a spus premierul, după vizita la Automobile Dacia, întrebat despre discuţii în coaliţie privind o dublă comasare a alegerilor, în acest an, europarlamentare cu locale şi parlamentare cu prezidenţialele.

”Haideţi să terminăm întâi cu prima comasare, ca să ajungem la a doua”, a mai comentat Ciolacu. Preşedintele PSD a precizat că ”nueste nicio decizie politică”.

”Nu e un secret că joi avem după şedinţa de guvern, o coaliţie unde vom sta aplicat de vorbă, unde vom vedea toate argumentele. Cert este că în acest moment sunt 9 state membre ale Uniunii Europene care au comasat localele cu europarlamentarele, deci precedentele europene s-au creat”, a spus premierul.

Ciolacu a precizat că nu crede în argumentul lipsei de democraţie dacă se face o comasare, pentru că ştim cu toţii că la alegerile locale vin cei mai mulţi cetăţeni.

”Cu alte cuvinte, făcând această comasare, mai mulţi cetăţeni, mai mulţi români participă la vot. Participând mai mulţi români, atunci clasa politică e mai legitimă. Dacă erau singure europarlamentarele, fără niciun referendum, cum se mai întâmpla în trecut, atunci prezenţa la vot va fi una minimă. Eu cred că nu ne dorim pentru binele democraţiei acest lucru. Înţeleg toate argumentele şi spaimele, dar în decizia politică nu o să conteze foarte mult acest argument, că nu este democratic, dimpotrivă e mai mult decât democratic”, a subliniat premierul Ciolacu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, despre scenariile privind comasarea alegerilor, că patru runde de alegeri este foarte mult şi el nu este împotriva unor comasări de alegeri, dacă se face bine, dacă se organizează din timp şi se anunţă, fiind o metodă de a reduce numărul de scrutine.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: