Premierul Marcel Ciolacu a transmis, joi, după discuţiile pe care le-a avut cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional că măsurile de reformă bugetară şi de combatere a evaziunii fiscale decise la finalul lui 2023 îşi vor face simţite efectele în următoarele luni iar printr-o colectare mai bună în România, vor continua reducerea deficitului. Guvernul afirmă că delegaţia FMI a remarcat impactul pozitiv al volumului de investiţii directe în economia României şi a identificat în creşterea consumului intern o potenţială sursă de creştere economică pentru anul în curs.
”Investiţiile masive din fonduri naţionale şi europene, măsurile de combatere a evaziunii fiscale prin digitalizarea ANAF şi reformarea aparatului bugetar sunt soluţii importante susţinute de Guvernul României pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi reducerea deficitului bugetar, a subliniat premierul Marcel Ciolacu la întrevederea cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, potrivit unui comunicat oficial al Guvernului.
Întrevederea a avut loc joi la Palatul Victoria, la încheierea vizitei obişnuite a FMI dedicată analizei evoluţiei economice şi financiare şi de actualizare a perspectivelor macroeconomice ale României.
“Măsurile de reformă bugetară şi instrumentele digitale de combatere a evaziunii fiscale decise la finalul lui 2023 şi implementate de la începutul acestui an îşi vor face simţite efectele în următoarele luni. Printr-o colectare mai bună în România, vom continua reducerea deficitului”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
“Semnalele pe care le avem deja pentru luna ianuarie sunt îmbucurătoare şi am dori să rediscutăm proiecţiile împreună cu echipa FMI, după încheierea primului trimestru din 2024,” a adăugat prim-ministrul.
Premierul a reconfirmat că reforma aparatului bugetar continuă şi se va finaliza la jumătatea acestui an, iar Guvernul va lucra în ritm susţinut pentru a elabora în termen toate reformele stabilite în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Potrivit Guvernului, măsurile luate de Guvernul României anul trecut au contribuit la menţinerea stabilităţii macroeconomice, la reducerea deficitului bugetar şi ale inflaţiei peste estimările anterioare, aceasta fiind una dintre concluziile experţilor FMI aflaţi în vizită la Bucureşti în această perioadă.
”Delegaţia FMI a remarcat impactul pozitiv al volumului de investiţii directe în economia României şi a identificat în creşterea consumului intern o potenţială sursă de creştere economică pentru anul în curs. Cele două părţi au fost de acord că ţinerea sub control a deficitului rămâne principala provocare a Guvernului pe termen mediu”, precizează Executivul.
Delegaţia FMI, condusă de Jan Kees Martijn a fost primită la Palatul Victoria de primul-ministru, Marcel Ciolacu, alături de vicepremierul Marian Neacşu, de ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, ministrul Economiei, Radu Oprea şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News