România este puternic ancorată în comunitatea regională şi internaţională, iar planul este ca în următorii cinci ani România să ajungă în top 10 al economiilor din Uniunea Europeană, a transmis premierul Marcel Ciolacu, printr-un mesaj citit, miercuri, de Florin Spătaru, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, la un eveniment de business şi tech.
„Perspectivele economiei moderne a spaţiului din sud-estul Europei reprezintă un subiect care preocupă guvernele din regiune şi sunt într-o strânsă corelaţie cu contextul geostrategic actual, fiind în acelaşi timp subiectul a numeroase dezbateri şi analize ale experţilor şi specialiştilor guvernamentali din zona, mediului de afaceri, din zona academică şi a partenerilor sociali.(…) Am pornit acum trei ani de zile un program de restructurare a ţării, a economiei şi societăţii româneşti din cele mai adânci temelii. Faptul că avem aceste discuţii orchestrate de Mastercard, în premieră în România, cu experţi internaţionali despre tendinţele din economie, finanţe, competitivitatea tehnologiilor digitale europene şi poziţia regiunii Europei de Sud-Est înseamnă că ceea ce facem, facem bine”, a subliniat premierul, în mesajul citit de Florin Spătaru.
Prim ministrul a menţionat că întreaga strategie de dezvoltare care a fost implementată în ultimii ani este corectă şi încep să se vadă roadele.
„Suntem puternic ancoraţi în comunitatea regională şi internaţională, iar planul pentru România despre asta vorbeşte vorbeşte, despre construcţia României după o serie lungă de erori, o reconstrucţie bazată pe echilibru, responsabilitate, asumare. Ne dorim ca în următorii cinci ani România să ajungă în top 10 al economiilor din Uniunea Europeană, dar asta înseamnă dezvoltarea economică, maximizarea bunăstării românilor, creşterea nivelului de trai, reindustrializare bazată pe promovarea industriei prelucrătoare, pe susţinerea agriculturii şi a fermierilor români, pe măsuri juste şi corecte pentru forţa de muncă şi pensionari, pe susţinerea mediului de afaceri şi creşterea ocupării în rândul tinerilor. Cum putem face toate aceste lucruri? În primul rând prin investiţii majore în industrie şi energie, în transportul şi infrastructură, în educaţie şi sănătate, în mediu şi oameni, prin patriotism economic şi productivitate, prin dezvoltare echilibrată între regiunile României. Gândirea în ceea ce priveşte viitorul României este una de anvergură şi prezenţa dumneavoastră aici ne ajută, prin ideile şi soluţiile expuse, să integrăm evoluţia digitală şi tehnologică în proiectul de ţară pentru următorii 5 ani. Avem provocări în toate direcţiile în care ne uităm. Sunt convins însă că putem să ajungem pe acel palier al confortului şi dezvoltării economice sustenabile pe care îl proiectăm împreună cu românii şi pentru români, iar concluziile desprinse astăzi aici ne vor fi de un real folos”, a mai transmis premierul.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News