Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, marţi seară, în SUA, că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre o eventuală rechemare în ţară a ambasadorului Andrei Muraru, reiterând ideea că a cerut ministrului de Externe clarificarea situaţiei. ”Când urci sărind anumite etape la un nivel prea mare, vine un moment când te faci de râs”, a declarat Ciolacu, precizând că nu vrea să catalogheze întreaga diplomaţie românească în urma acestei situaţii.
Marcel Ciolacu a fost întrebat, marţi seară, în SUA, dacă a discutat despre o eventuală rechemare a ambasadorului român în SUA şi a afirmat: ”Nu am vorbit cu nimeni despre nicio retragere, ştiţi că nu este în atributul meu de premier retragerea unui ambasador, este atributul preşedintelui României”.
Premierul a mneţionat că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă.
Premierul a reiterat informaţia că a vorbit cu ministrul de Interne, membru al Guvernului, pentru a clarifica situaţia.
”Cred că vorbim prea mult despre acest subiect şi despre un personaj care a fost depăşit de calitatea diplomatică pe care a avut-o”, a mai declarat Ciolacu.
El a menţionat că nu va cataloga întreaga diplomaţie românească în urma acestei situaţii: ”Contextul nu este unul fabvorbail şi nu vreau să vorbesc despre diplomaţia română care îşi face datoria peste tot, pentru o excepţie sau pentru un moment emoţional al unui domn ambasador. De obicei, în viaţă, ca de multe ori, şi în politică şi în diplomaţie, când urci sărind anumite etape la un nivel prea mare, vine un moment când te faci de râs”.
Întrebat dacă Andrei Murarun a sări etape, premierul a afirmat: ”Nu stiu, investigaţi dumneavoastră”.
Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a afirmat că a fost exclus de la întâlnirele politice pe care premierul Marcel Ciolacu le va avea în Statele Unite ale Americii şi a declarat, la întâlnirea cu românii din SUA, că rolul său în această vizită s-a încheiat.
Andrei Muraru a declarat în faţa comunităţii de români din SUA că îi doreşte lui Marcel Ciolacu să aibă parte de întâlniri de substanţă pentru prosperitatea şi securitatea românilor.
“Rolul meu în această vizită se încheie aici. Mulţumesc echipei mele de la Ambasada României de la Washington pentru efortul depus în ultimele zile pentru a facilita întâlnirile din următoarele zile. Însă domnul prim-ministru a considerat că nu este necesară participarea reprezentanţilor ambasadei României la Washington la întâlnirile politice din următoarele zile. Acestea fiind spuse, domnule prim-ministru, nu-mi rămâne decât să vă doresc foarte mult succes, dumneavoastră şi echipei guvernamentale, pentru că succesul dumneavoastră aici în America înseamnă succesul României. Şi, în definitiv, vă dorim ceea ce ne dorim cu toţii, întâlniri de substanţă, rodnice pentru pacea, prosperitatea şi securitatea românilor”, a afirmat ambasadorul Andrei Muraru.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News