Ciolacu: Planul pentru reducerea deficitului va fi prezentat mai întâi Coaliţiei, apoi va pleca la Comisia Europeană

Sursa foto: gov.ro

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă, la Cornu, că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, nu i-a prezentat încă planul de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, document care va fi prezentat mai întâi în coaliţia de guvernare, iar apoi va fi discutat şi cu Comisia Eoropeană.

„Eu nu l-am văzut, îl ştiţi dumneavoastră? Mie domnul Boloş nu mi l-a prezentat. Domnul Boloş mi-a prezentat principiile, principii pe care le-am discutat şi la Comisie, dar măsuri concrete… Eu nu le-am văzut şi am stabilit că întâi le prezentăm în coaliţie şi pe urmă va pleca cu ele”, a afirmat Ciolacu, răspunzând unei întrebări adresată de presă.

De asemenea, referindu-se la aministia fiscală, premierul Ciolacu a subliniat că „este pentru prima dată în istoria postdecembristă când au fost adoptate şi reduceri pentru bun-platnici”.

„Aţi văzut că am venit pentru prima oară în istoria postdecembristă, după Revoluţie când am venit cu reduceri la cei bun-platnici. E prima oară când avem această creare de balans şi între cei rău-platnici, dar şi pentru cei bun-platnici. Frecvenţa amnistiilor fiscale şi a acestor măsuri la nivelul UE este în jur de trei ani”, a mai afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Şeful Guvernului a efectuat, sâmbătă, o vizită la Şcoala Gimnazială „Profesor Cristea Stănescu” din comuna Cornu pentru a vedea stadiul pregătirii acesteia pentru noul an şcolar.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: