Ciolacu: Producem de 8 ori mai mult ca pe vremea lui Ceaușescu. E o erezie să te îndrepți către înțelepciunea rusească

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat, duminică, la Congresul partidului, că România produce, astăzi, de opt ori mai mult decât în vremea lui Ceaușescu și este „o e Marcel Ciolacu,  rezie mizerabilă” să contești aparteneța României la lumea occidentală și să te îndrepți către „înțelepciunea rusească”.

„Suntem în cel mai bun moment economic al istoriei noastre, depășind state precum Ungaria, Croația sau Grecia la care în trecut ne uitam ca la niște uriași. Companiile românești nu mai sunt vândute pe nimic, ci au ajuns ele să cumpere active străine.

În 2024, firmele românești au investit 350 de milioane de euro în afara țării. Capitalul românesc a ajuns la maturitate și se impune și peste hotare. Mai nou, am reușit să facem autostrăzi, să începem reindustrializarea României și să ne manifestăm cu adevărat patriotismul economic prin investiții de miliarde în industria alimentară și de construcții.

Am început să facem investiții masive în canale de irigații și să ne dezvoltăm industria națională de apărare. Am contribuit cu 30 de miliarde la Uniunea Europeană și am primit în schimb aproape 100 de miliarde de euro. Suntem protejați de cea mai importantă alianță militară din istorie – NATO, și avem un parteneriat strategic cu Statele Unite pe care îl vom duce la un nou nivel economic sub administrația președintelui Trump”, a declarat Marcel Ciolacu.

„Este o erezie mizerabilă să contești apartenența României la lumea occidentală”

Marcel Ciolacu a punctat că economia „nu crește prin firul divin”, ci cu bani, cu fonduri europene și cu multă seriozitate.

„Astăzi, producem de 8 ori mai mult ca pe vremea lui Ceaușescu, unde vor alții să ne întoarcă. Ce s-ar întâmpla dacă după alegeri, am alunga toți investitorii din România?! Ar putea oare suplini ”industria calului” închiderea uzinelor Dacia și Ford și zecile de mii de șomeri, de exemplu?! Suntem pregătiți să stăm iarăși la cozi să ne luăm vize pentru a petrece un concediu banal în Europa?! Economia nu crește prin firul divin, ci cu bani! Cu fonduri europene! Și cu multă seriozitate!

De aceea, este o erezie mizerabilă să contești apartenența României la lumea occidentală și să o îndrepți către ”înțelepciunea rusească”, a precizat liderul PSD.

„Europa este deja de mult timp într-un declin”

Liderul PSD a afirmat și că „Europa este deja de mult timp într-un declin ideologic, demografic și industrial”.

„Faptul că cineva vrea să dea foc la tot ce am construit vreme de 20 de ani, nu înseamnă că lumea în care trăim este perfectă. Și cred că e timpul să vorbim mai deschis și mai apăsat despre curentele externe care ne-au adus aici. Europa este deja de mult timp într-un declin ideologic, demografic și industrial.

Sunt multe lucruri care pot fi spuse, de la nevoia de a avea energie ieftină pentru industrie, până la reducerea drastică a birocrației și reglementărilor care au ajuns să sufoce orice inițiativă. ”Green deal-ul” a fost o idee bună, dar aplicată greșit și impusă fără a ține cont de economia fiecărui stat. Fluxurile mari de capital vor ocoli Europa dacă politicile UE vor continua să fie neadaptate la realitatea economică.

Dar dincolo de aceste aspecte, una dintre cele mai grave greșeli care a alimentat revolta peste tot în Europa a fost agresivitatea progresistă. Am ajuns să vorbim în șoaptă, inclusiv în România, despre credințele noastre, doar pentru a nu deranja. Am spus-o în trecut și o spun și acum. Românii sunt un popor tolerant și deschis către diversitate, dar atunci când vorbim despre familie, aceasta nu poate fi formată decât între un bărbat și o femeie. Suntem creștini. Punct!”, a declarat Ciolacu.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: