Ciolacu: Promovarea rezilienţei fiscal-financiar în sectorul public este vital pentru a asigura stabilitatea guvernelor

Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Promovarea rezilienţei fiscal-financiare în sectorul public este vitală pentru a asigura stabilitatea şi capacitatea guvernelor de a răspunde în mod eficient la crizele din sistem, precum şi pentru a asigura furnizarea de servicii esenţiale societăţii, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, miercuri, la evenimentul dedicat împlinirii a 160 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi a României.

Şeful Executivului participă la Ateneul Român, alături de preşedintele României, Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, şi de preşedintele Curţii de Conturi, Mihai Busuioc, şi alţi înalţi invitaţi, la evenimentul intitulat „Responsabilitate. Relevanţă. Rezilienţă într-o lume a provocărilor”, care marchează aniversarea Curţii de Conturi.

„Mă bucur să fiu astăzi alături de dumneavoastră pentru a celebra 160 de ani de la înfiinţarea acestei instituţii fundamentale a statului care este Curtea de Conturi a României. Sunt 160 de ani în care Curtea a trecut prin reforme şi transformări profunde ajungând astăzi un exemplu de bună practică pentru tot ceea ce înseamnă sistemul instituţional din România. De aceea, vreau să felicit întreaga conducere a Curţii de Conturi pentru eforturile depuse în continuarea procesului de modernizare a acestei instituţii. Ştiu că aţi avut de înfruntat provocări majore, dar prin dialog şi echilibru aţi reuşit să găsiţi întotdeauna soluţii pentru a vă ridica la nivelul aşteptărilor acestei instituţii”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul a salutat, în mod special, schimbările care s-au produs atât în auditul fondurilor publice, cât şi în ceea ce priveşte comunicarea dintre Curte şi factorii de decizie din societate.

„Putem avea în instituţia supremă de audit a României un partener în auditarea politicilor publice pentru a şti cum putem veni mai bine în sprijinul beneficiarului final, cetăţeanul”, a adăugat Ciolacu.

„Există un concept tot mai prezent pe agenda publică care reuneşte la nivel de responsabilităţi toţi factorii decidenţi din societate: buna guvernanţă. Aici instituţiile supreme de audit joacă un rol esenţial în a oferi o imagine reală a impactului politicilor publice în viaţa cetăţenilor. Acest nou model de guvernanţă se caracterizează prin gestionarea provocărilor într-un mediu turbulent, iar rezilienţa în acest context presupune întărirea mecanismelor administraţiei publice. Şi aici mă refer în mod deosebit la reforma sistemului de management al resurselor umane, creşterea calităţii datelor pe baza cărora sunt luate deciziile şi adoptarea unei culturi a inovării sociale şi digitale. Promovarea rezilienţei fiscal-financiare în sectorul public este vitală pentru a asigura stabilitatea şi capacitatea guvernelor de a răspunde în mod eficient la crizele din sistem, precum şi pentru a asigura furnizarea de servicii esenţiale societăţii. Aceasta este o parte integrantă a bunei guvernanţe în sectorul public „, a declarat Ciolacu.

Totodată, şeful Executivului a apreciat procesul de modernizare parcurs de Curtea de Conturi în ultimii ani şi a afirmat necesitatea unei colaborări mai aplicate între instituţiile centrale pentru dezvoltarea României.

„Apreciez paşii spre modernizare făcuţi în ultimii ani de Curtea de Conturi şi am încredere că putem folosi mai mult munca profesionistă şi responsabilă a auditorilor dumneavoastră. O instituţie supremă de audit modernă este un factor obiectiv şi echilibrat ce poate oferi măsura performanţei unei guvernări, precum şi a performanţei instituţiilor ce oferă servicii publice cetăţenilor. La 160 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi este momentul să colaborăm între noi mai mult pentru dezvoltarea României şi pentru un viitor mai bun al tuturor cetăţenilor ei”, a afirmat Ciolacu.

Premierul a încheiat, spunând că are disponibilitatea de a veni şi la aniversarea de 200 de ani a Curţii de Conturi.

„La mulţi ani Curţii de Conturi şi tuturor celor care, prin activitatea lor, contribuie la prestigiul şi performanţa ei! Şi, nu în ultimul rând, domnule preşedinte Mihai Busuioc, al Curţii de Conturi, să ştiţi că eu încă de astăzi îmi arăt disponibilitatea să fiu prezent şi când vom sărbători 200 de ani „, a încheiat premierul.

În cadrul evenimentului a fost lansat şi un album filatelic dedicat aniversării a 160 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi a României.

Citește mai mult AICI

 

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: