Ciolacu: Recomandările din Studiul economic al OCDE sunt corelate cu obiectivele programului nostru de guvernare

Sursă foto: Captură video / Facebook

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a prezidat, marţi, Comitetul Naţional pentru Aderarea României la OCDE, care reuneşte reprezentanţii principalelor ministere, instituţii şi autorităţi publice implicate în procesul de aderare. Membrii Comitetului Naţional au analizat evoluţiile procesului de aderare a României la OCDE şi priorităţile pentru perioada următoare. În intervenţia sa, premierul a trecut în revistă progresele realizate de la ultima reuniune din noiembrie 2023, punctând lansarea la 12 martie 2024 a Studiului economic al României 2024, în prezenţa Secretarului General al OCDE, Mathias Cormann, obţinerea primului Aviz formal din cele 26 de avize prevăzute în Foaia de parcurs pentru aderarea României la OCDE şi evaluarea României în aproximativ 20 de formate de lucru ale Organizaţiei.

În privinţa priorităţilor pentru perioada următoare, premierul Marcel Ciolacu a evidenţiat importanţa punerii în aplicare a recomandărilor primite din partea comitetelor organizaţiei, pentru alinierea la standardele OCDE în materie de legislaţie, politici şi practici, mai arată comunicatul de presă al Guvernului.

De asemenea, a subliniat importanţa pregătirii participării la cele peste 15 evaluări de aderare prevăzute până la finalul anului (în domeniile concurenţă, asigurări şi pensii private, substanţe chimice, afaceri sociale, comerţ, educaţie, politica digitală, ştiinţă şi cercetare, sănătate, pescuit).

„Mă bucur să constat că recomandările din Studiul economic al OCDE sunt corelate cu obiectivele programului nostru de guvernare, axat pe modernizarea economică şi socială a ţării. Este necesar ca eforturile să fie axate pe îndeplinirea recomandărilor primite în toate domeniile de aderare la OCDE şi pe participarea activă la evaluări. Implementarea PNRR sprijină în mod semnificativ aderarea la OCDE, prin corelarea dintre obiectivele PNRR şi alinierea la instrumentele Organizaţiei”, a afirmat Marcel Ciolacu, conform sursei citate.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a apreciat eforturile instituţiilor implicate în procesul de aderare, punctând că România se află pe o traiectorie pozitivă, fapt confirmat în dialogul permanent cu Secretariatul OCDE şi statele membre ale Organizaţiei.

De asemenea, premierul a încurajat aparatul administrativ să menţină un ritm dinamic în perspectiva evaluărilor viitoare şi să acorde o atenţie prioritară îndeplinirii recomandărilor. A reiterat că procesul de aderare la OCDE este un exerciţiu de anvergură, menit să sprijine autorităţile române în eforturile de modernizare, prin îmbunătăţirea politicilor publice, cu impact asupra întregii societăţi.

România a devenit stat candidat la OCDE în ianuarie 2022, primind Foaia de parcurs în iunie 2022. Acest document stabileşte termenii, condiţiile şi procesul de desfăşurare a aderării la Organizaţie. România a depus în decembrie 2022 Memorandumul iniţial, care face o autoevaluare a legislaţiei, politicilor şi practicilor interne, prin raportare la instrumentele legislative OCDE.

În prezent, România se află în etapa tehnică a procesului de aderare, care constă în transmiterea de informaţii suplimentare, organizarea de misiuni tematice şi susţinerea de prezentări în vederea evaluării în 26 de comitete şi grupuri sectoriale ale OCDE. Informaţiile sunt trimise în paralel, pentru toate domeniile generale de politici şi de către toate comitetele/grupurile de lucru sectoriale din Foaia de parcurs.

Comitetul Naţional pentru Aderarea României la OCDE este constituit din ministerele, instituţiile şi autorităţile publice cu atribuţii în cadrul procesului de aderare, acesta fiind condus de prim-ministrul României. Comitetul Naţional stabileşte liniile de acţiune în vederea îndeplinirii condiţiilor prevăzute în Foaia de parcurs pentru aderarea României la OCDE, agreează deciziile pentru alinierea legislaţiei, politicilor şi practicilor României la cele ale Organizaţiei şi formulează propuneri pentru soluţionarea blocajelor care ar putea să întârzie procesul de aderare.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL