Ciolacu și-a anunțat candidatura la prezidențiale. Radu Carp: „Închide perspectiva pentru Mircea Geoană”

foto: Psnews

Marcel Ciolacu şi-a anunţat marţi candidatura la alegerile prezidenţiale, prin intermediul unui mesaj video, intern. Preşedintele PSD a filmat un clip, alături de mai mulţi membri, la sediul PSD.  El transmite social-democraţilor că a vrut să se afle despre această decizie de la el, personal, şi nu de la televizor, pentru că această decizie o vor dezbate sâmbătă la Congresul PSD. Anunţul vine cu patru zile înainte de Congresul PSD în care se va alege noul preşedinte al formaţiunii şi va fi validat candidatul la alegerile prezidenţiale.

Analistul politic Radu Carp a comentat, pentru PS News, anunțul intern al președintelui PSD, punctând că „acest anunț închide și perspectiva pentru Mircea Geoană” și că „avem lista finală a candidaților care contează”.

„Era absolut previzibilă această candidatură, în condițiile în care el și-a lansat un program manifest, electoral, și în felul acesta nu mai există speculații privind viitorul proces. Se va discuta la sfârșitul acestei săptămâni. Deci, într-un fel, e foarte bine că s-au risipit toate aceste îndoieli, așa cum rezultă din sondaje. Marcel Ciolacu pornește cu un avans asupra contra-candidaților și vom vedea în ce măsură se va implica PSD pentru această campanie electorală, pentru că am văzut, din ce s-a publicat referitor la ce alți candidați. O campanie prezidențială costă și orice partid trebuie să facă câteva investiții majore în această direcție”.

Întrebat dacă, teoretic, avea vreo altă alternativă PSD-ul, analistul politic susține că Marcel Ciolacu este singura alegere a partidului.

„Nu aveau,  pentru că toate sondajele îl indicau pe primul loc și trebuia o justificare foarte solidă că nu candidează. Adică un pact scris, să zicem, cu partenerii de Alianța în ceea ce privește prezidențialele, ori asta nu există în acest moment. Deci nu există niciun fel de motiv pentru a refuza.

Nu mi se pare că vine târziu, anunțul. Repet, în condițiile în care de-abia din luna septembrie se poate vorbi de o precampanie electorală, deocamdată nu avem decât semne foarte timide privind poziționarea candidaților”.

Despre posibilitatea că ar putea să răstoarne în sondaje vreun alt candidat cunoscut până acum sau un candidat surpriză, Carp consideră că acest anunț închide și perspectiva pentru Mircea Geoană și că avem lista finală a candidaților care contează.

„Nu mai putem să mai avem un candidat surpriză. Cred că acest anunț închide și perspectiva pentru Mircea Geoană, pentru că, oarecum, candidații independenți nu vor avea reprezentanți în secție de votare. Și cred că până la urmă Mircea Geoana nu va candida. El a încercat  să creeze un partid politic, o mișcare, mă rog, tocmai pe această idee. Ori în momentul de față cred că avem lista finală a candidaților care contează”.

Întrebat pe cine vede în turul doi, Radu Carp spune că diferențele dintre cei aflați pe locul doi nu vor fi mai mult de un procent.

„Mi-e foarte greu să spun. Cert este că diferențele între cei aflați pe locul doi nu vor fi mai mult de un procent, maxim două.

Domnul Simion și partidul care susține a fost într-o cădere liberă la europarlamentare și de atunci nu a mai fost nicio inițiativă notabilă decât această precampanie care până la urmă am văzut că a fost schimbată. Adică dacă se promiteau case la un preț, acum se spune că se dau la preț de producător. Deci mesajul nu mai este clar. Mie mi se pare că, mă rog, AUR își sabotează el însuși propria campanie electorală. Din ce motive rămâne de văzut”, spune Radu Carp.

Potrivit unor surse din PSD, anunţul video al preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, privind candidatura la alegerile prezidenţiale, urmează să fie prezentat în cursul zilei de marţi.

”Vă salut, sunt Marcel Ciolacu. După ce m-am consultat cu foarte mulţi dintre domneavoastră, am luat decizia să candidez la preşedinţia României. Am vrut să aflaţi asta de la mine şi nu de la televizor, pentru că această decizie o vom dezbate sâmbătă la Congresul PSD. Avem cea mai bună echipă pentru România, aşa cum am arătat la toate alegerile din acest an. Sunt sigur că, împreună, vom reuşi să recâştigăm preşedinţia, după 20 de ani. Sâmbătă, la Congres voi prezenta planul meu pentru România. Sper din toată inima să îmi acordaţi onoarea de a lupta în numele dumneavoastră şi al românilor, pentru a câştiga alegerile prezidenţiale. România are nevoie de stabilitate şi echilibru. Contez pe voi toţi şi vă aştept alături de campania noastră. Vă mulţumesc!”, le -a transmis Ciolacu colegilor din partid.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: