Ciolacu spune că mecanismul privitor la salariul minim european începe de la 1 iulie

Sursa foto: X

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că mecanismul privitor la implementarea salariului minim european va începe de la 1 iulie, amintind că a fost emisă ordonanţa în acest sens.

Întrebat la Palatul Parlamentului când vom avea în România salariul minim european, premierul a spus că s-a intrat în procedura de implementare.

„Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doamna ministru foarte clar. Am dat şi ordonanţa”, a precizat Ciolacu.

El a adăugat că mecanismul propriu zis va începe de la 1 iulie.

„Da, începe mecanismul. Nu putem rămâne, e un pic cam empirică această formă în care e o negociere cu actorii sociali, patronate şi sindicate şi Guvernul hotărăşte cu cât se măreşte şi cum, în funcţie de anumiţi parametri. Cred că trebuie să fie ceva predictibil şi un mecanism foarte clar, mai ales că acum va fi un mecanism la nivel european”, a transmis premierul.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL