Statul, Parlamentul, societatea civilă trebuie să-şi asume „curajos” orice măsură care să stopeze accidentele auto soldate cu pierderea de vieţi omeneşti produse din cauza consumului de alcool şi droguri la volan, a declarat, luni, prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Şeful Executivului a participat luni, la Palatul Victoria, la dezbaterea „Legea Anastasia. Drumul către viaţă”, organizată în contextul Zilei mondiale de comemorare a victimelor accidentelor de circulaţie.
„Cred că e cazul să luăm măsuri. Orice stat care constată că eşti pe primul loc la accidente, la pierderi de vieţi omeneşti, când constaţi că în şcoli din ce în ce mai mult se consumă droguri – droguri, de multe ori, care sunt nişte invenţii, nişte substanţe care, pur şi simplu, vor mutila acei copii. (…) Nu mai există dublă măsură. În momentul acela, statul, Parlamentul, societatea civilă trebuie să-şi asume curajos orice măsură să stopeze. În acest punct ne aflăm: ne mor copii nevinovaţi pe şosele. Acesta este adevărul. Suntem pe primul loc în Europa. Da, 10 ani nu mai ai dreptul să circuli cu maşina. Da, să ţi se confişte maşina, să ştie şi părintele să nu-ţi mai împrumute maşina sau vreun coleg atât timp cât nu se asigură că nu te urci la volan drogat, băut sau fără carnet”, a transmis Ciolacu.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News