Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că vineri va fi depusă cererea de plată numărul 3, menţionând că Pilonul 2 de pensii reprezintă un jalon asumat în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
„Vă dau o veste bună – vineri vom depune cererea de plată numărul 3. Deci, am finalizat negocierea PNRR-ului, nu mai avem 9,4, am terminat legea pensiilor, am introdus REPower EU, aproape 1,2 miliarde de euro vor fi vouchere către populaţie, în primul şi în primul rând în zona rurală, şi mai aveam de încheiat eu, ca şi prim-ministru, cererea de plată numărul 3 care se va depune vineri către ministrul de la fondurile europene. Normal că pe urmă vom intra în procedura de negociere pe fiecare jalon. Probleme mai substanţiale la cererea de plată 3 sunt la jalonul 206, la microîntreprinderi, dar vom discuta, vom negocia, vom vedea ce măsuri se iau la acum la buget, în Ordonanţa ‘trenuleţ’, cum se spune şi în presă şi în politică, şi sper ca negocierile pe urmă să le continuăm”, a declarat Ciolacu, luni, la sediul central al PSD.
El a precizat că Pilonul 2 de pensii este prins în PNRR.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News