Ciolacu vrea încă 30 de zile interdicție pe cerealele ucrainene

Marcel Ciolacu
Sursa foto: captură video

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, luni, că intenționează să solicite miniștrilor Agriculturii și Economiei să emită un ordin comun pentru a prelungi, timp de 30 de zile, interdicția privind importul de cereale din Ucraina. El a explicat că așteaptă o propunere de sistem de licențiere din partea premierului Ucrainei, după ce Comisia Europeană a cerut implementarea unui astfel de sistem pentru exportul de cereale către țările din Uniunea Europeană. Premierul a subliniat că, de la decizia Comisiei de a nu mai prelungi interdicția, niciun kilogram de grâu sau alt tip de cereale nu a fost importat în România.

„În primul şi în primul rând, a fost o discuţie pe care am avut-o şi sâmbătă şi duminică, cu premierul Ucrainei şi cu Comisia. Aţi văzut, Comisia a solicitat să se vină cu un sistem de licenţiere în ceea ce priveşte exportul de cereale în statele din UE, un lucru pe care l-am solicitat şi eu şi colegul Victor Negrescu, când am avut întâlnirea cu preşedinta Comisiei”, a spus preşedintele PSD după şedinţa conducerii partidului.

„Pe aceeaşi logică a venit şi prim-ministrul Ucrainei, spunând că va trebui totuşi un control riguros. Până în acest moment, de când Comisia a luat decizia de a nu se mai prelungi interdicţia, niciun kilogram de grâu sau altceva nu a fost importat în România,  (…), nu că a interzis Ciolacu sau a băgat prim-ministrul sau Guvernul interdicţie la vamă. A fost un gentlemen’s agreement între mine şi premierul Ucraine pe care l-am respectat amândoi. Nu a fost nicio solicitare ca să fie vreun export de cereale din Ucraina în România. Până în acest moment, mai mult ca sigur astăzi aşteptăm şi aşa mi s-a promis de către premierul Ucrainei, că îmi va trimite această propunere de licenţiere pe care să o discutăm. În cazul în care vor apărea solicitări de export pentru România, cu certitudine am să cer ministrului în primul rând al Agriculturii, ministrului Economiei, pentru că vorbim şi de comerţ, să facă un ordin comun ca pe o perioadă de 30 de zile până când se lămuresc lucrurile să fie restricţia prelungită”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Premierul a arătat că „înţelegerea a fost că nu vor exista cereri de export pe teritoriul României”.

„Ne-am ţinut de ea, în primul rând partea ucraineană şi a doua înţelegere a fost că în cursul zilei de astăzi îmi va trimite draftul pe care îl discutăm şi cu Comisia şi cu noi. Vorbim de cele patru produse care au avut până acum interdicţie”, a mai spus şeful Executivului.

Ciolacu a menţionat că până acum am ajuns cu eforturile deosebite făcute de ministrul Transporturilor, la un 2,5 milioane de tone de cereale să tranziteze pe lună România.

„Nu putem continua ca 90% din tranzit să fie doar pe rutier. România a fost nişte investiţii rapide, prin Ministerul Trandporturilor, atât pe căi ferate, cât şi pe tranzitul pe Dunăre”, a arătat Ciolacu.

Autor

  • Susana Pletea

    Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL