PSnews

Alegeri Europarlamentare 2019

Cioloș a făcut anunțul: voi candida la alegerile din 2019

rtv.ro

Fostul premier Dacian Cioloş a făcut anunțul potrivit căruia va candida la alegerile din 2019.

Concret, întrebat la RFI dacă va candida personal la alegerile europarlamentare de anul viitor, Cioloş a susținut că va candida”dacă în partid vom considera că asta e o soluţie bună şi că pot să aduc un plus”.

„Lucrurile astea o să le discutăm în partid, după ce partidul va fi înfiinţat, dar personal, da, îmi doresc acest lucru. Am tot fost acuzat în ultima vreme că nu mi-am asumat până acum niciodată o candidatură şi, în condiţiile acestea, am spus că, dacă intru în politică, voi candida la primele alegeri, oricare ar fi ele. Deci în măsura în care primele alegeri vor fi alegeri europarlamentare şi, cu atât mai mult cu cât am o experienţă pe domeniul acesta, dacă în partid vom considera că asta e o soluţie bună şi că pot să aduc un plus, voi candida. Dar şi această candidatură o s-o integrăm într-o abordare mai largă, pentru că obiectivul nostru este ca (…), după alegerile parlamentare din 2020, să putem fi parte a guvernării, să putem forma un Guvern”.

Totodată, chestionat la ce familie politică va adera, dacă partidul său va intra în Parlamentul European, Cioloş a precizat: „Nu ne-am pus această problemă, pentru că nu considerăm că asta este prioritatea acum (…) Direcţia o vor stabili cei care vor veni în partid”.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi