Skip to content
Politică

Cioloș participă la dezbaterea pe tema situației financiare a TVR

Comisiile pentru cultură şi cele pentru buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului organizează marţi o dezbatere pe tema situaţiei financiare a Societăţii Române de Televiziune, la aceasta urmând să participe şi premierul Dacian Cioloş, precum şi conducerea TVR.

Sindicatul pentru Unitatea Salariaţilor TVR şi MediaSind au transmis luni două scrisori către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, în care au cerut demiterea actualului director general interimar al SRTv, precum şi constituirea unei comisii parlamentare care să ancheteze modul în care a fost condusă televiziunea publică în ultimii 15 ani, potrivit agerpres.ro.

„Situaţia gravă a TVR, fără precedent, nu este nicidecum rezultatul executărilor silite ale salariaţilor pentru drepturile băneşti cuvenite şi consfinţite de instanţă, ci rezultatul managementului dezastruos, manifestat prin incompetenţă şi rea-credinţă, prin cheltuieli nesăbuite şi contracte oneroase, deservind interese de partid şi, nu de puţine ori, personale, ale celor ce au fost trimişi să conducă televiziunea publică din 2007 până în prezent”, se arată în scrisoarea Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TVR.

La rândul lor, reprezentanţii MediaSind precizează că scrisoarea trimisă Parlamentului de către Irina Radu, prin care aceasta prezintă situaţia TVR „ca fiind apocaliptică”, nu face nimic altceva decât să confirme planul „unor grupuri de interese economice şi politice de a desfiinţa televiziunea naţională”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *