Skip to content
Politică Video

Cioloş, preşedintele PNL? Buşoi, despre remaniere: România are un guvern dezechilibrat! EXCLUSIV (VIDEO)

Poate prim-ministrul Dacian Cioloş să devină preşedintele PNL? Europarlamentarul liberal Cristian Buşoi estimează şansele unei posibile remanieri guvernamentale.

Prezent, vineri, în studioul PSnews.ro, eurodeputatul a făcut un bilanţ deloc elogios al cabinetului Cioloş, subliniind precara experienţă a miniştrilor tehnocraţi, precum şi gafele comunicaţionale ale acestora.

De asemenea, Cristian Buşoi a discutat despre situaţia PNL în perspectiva alegerilor parlamentare din toamnă.

(26:05-32:40)

 

Dan Bucura: Vă propun pe ultima parte a interviului nostru de azi să ne focusăm puțin și pe guvernul tehnocrat. În primul rând, v-aș întreba:  se vorbește recent despre o posibilă remaniere. Mai mulți miniști au fost identificați de către presă și de către societatea civilă ca având o activitate nu tocmai la nivelul așteptărilor, să-i spunem așa, elegant. Din punctul dumneavoastră de vedere cum se vede această activitate a guvernului Cioloș după așa-zisa lună de miere, luni de miere, pe care le-au avut până acum din partea românilor.

Cristian Bușoi: Eu cred că în acest moment România are un guvern dezechilibrat. Are un premier foarte bun, un premier care este extrem de apreciat în cancelariile europene, care a adus o nuanță importantă de normalitate în relația cu presa, în relația cu cetățenii. Este un om serios, un om modest, un om echilibrat, un om care nu intră în conflicte sterile și încearcă să facă ceva sau să pună bazele unor proiecte durabile chiar dacă are la dispoziție doar câteva luni de zile, un an cel mult, pentru a face acest lucru. Și o echipă care, din păcate, nu este deloc  egală. Sunt câteva zone de ministere și, mai ales, de miniștri, care evident că nu fac față cerințelor și exigențelor unor posturi ministeriale, care nu au experiența în a conduce o organizație atât de importantă cum este un minister și care mai mult decât atât au făcut și multe declarații publice neinspirate care l-au pus pe premier într-o situație foarte delicată, aceea de a încerca să explice, aceea de a încerca să echilibreze, de a încerca să astupe niște nemulțumiri foarte justificate ale dumneavoastră, jurnaliștilor și ale opiniei publice. De aceea cred că este foarte dificil să ai un prim ministru bun cu câțiva miniștri care au experiență și care sunt performanți, dar și câteva ministere care nu se ridică la înălțimea nici exigențelor premierului, nici a așteptărilor populației și am văzut și eu în presă anumite zvonuri legate de remaniere. Din punctul meu de vedere, cred că o remaniere pe anumite zone și, sigur, o să mă opresc aici pentru că nu e decât treaba primului minsitru să facă această evaluare și să decidă, dar o remaniere se impune în acest moment în cabinetul condus de premierul Cioloș. Altfel, exceptând episodul în care nu am înțeles rezerva față de un proiect al PNL de a stimula natalitatea și într-un fel de a repara niște nedreptăți șia aduce, așa cum e corect și drept, sistemul de acordare a indemnizațiilor pentru creșterea copilului care să țină cont de veniturile reale fără a fi o limită artificială impusă și care ar trebui să se desfășoare pe prioada a doi ani de ziel, deci exceptând acel episod,c are în final cred că va fi rezolvat pentru că trebuie să gasim sursa bugetară pentru bugetul anului 2017 și pentru a doua jumătate a anului 2016. În rest, cred că sunt lucruri bune care au fost pornite în această perioadă și, evident, multe dintre ele vor trebui să fie continuate de guvernul politic care se va așeza după noiembrie 2016, în funcție de ceea ce vor decide românii.

Dan Bucura: Ați vorbit foarte frumos de Dacian Cioloș, motiv pentru care nu pot să nu vă introduc într-un alt scenariu și să vă intreb cât de reală vedeți posibilitatea ca actualul premier să preia șefia PNL la un anumit moment.

Cristian Bușoi: Cred că e foarte prematur să discutăm astfel de scenarii. Sigur că scenariul s-a mai propagat în sapțiul public. Au existat din partea copreședinților PNL invitații publice pentru domnul Cioloș de a veni în PNL, dacă dorește. Până acum nu și-a exprimat în niciun fel o astfel de opțiune. Mai mult decât atât, a întărit ideea că cel puțin până în noiembre va fi un prim-ministru independent, tehnocrat, care nu se va amensteca în viața politică, va încerca să țină un echilibru între cele două mari forțe politice, care sigur că sunt în luptă. Luptăm cu PSD-ul, ne vom lupta la alegerile locale, ne vom lupta la alegerile parlamentare, dar care, totuși, pentru a găsi o soluție pentru România am decis și noi și ei să oferim încredere și votul de învestitură acestui cabinet tehnocrat. Prim urmare, nu aș vrea să alimentez aceste speculații. Cred că există, adică sunt sigur că există o deschidere din partea Partidului Național Liberal, încă o dată, au afrmat-o și doamna Gorghiu și Vasile Blaga, dar nu sunt în acest moment niciun fel de indicii serioase, temeinice că domnul Cioloș ar dori să vină către PNL.

ppe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *