Skip to content
Alegeri locale 2020

Ciprian Ciucu suspendă acţiunile de campanie cu interacţiune directă. Caz de COVID-19 în staff-ul candidatului Dreptei la Primăria Sectorului 6

Inquam Photos/George Călin

Ciprian Ciucu, candidat susţinut de PNL şi USR PLUS la Primăria Sectorului 6, anunţă suspendarea acţiunilor electorale cu interacţiune umană directă, după ce o persoană angajată în echipa sa de campanie a fost infectată cu SARS-CoV-2.

În acest moment suspend toate acţiunile de campanie cu interacţiune umană directă. Am aflat în urmă cu câteva minute că o persoană angajată în echipa mea de campanie a fost infectată cu SARS-CoV-2. Eu nu am fost contact direct, dar cu toate acestea e mai bine să mă izolez câteva zile, să fac testul PCR şi să vedem rezultatul. Nu am niciun fel de simptome, mă simt bine. Rămân on-line şi vă ţin la curent cu evoluţia lucrurilor„, a scris Ciucu, sâmbătă, pe Facebook.

În acest moment suspend toate acțiunile de campanie cu interacțiune umană directă. Am aflat în urmă cu câteva minute ca…

Publicată de Ciprian Ciucu pe Sâmbătă, 12 septembrie 2020

El a menţionat că persoana infectată nu a participat la acţiuni de stradă, doar face parte din echipa pentru comunicarea on-line. Ciprian Ciucu a precizat că a suspendat momentan şi toate acţiunile la sediul de campanie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *