Skip to content
Politică

Ciprian Ciucu tună și fulgeră: achiziții de sute de mii de euro pentru Compania Municipală

Facebook

Consilierul general PNL Ciprian Ciucu, într-o postarea recentă pe contul personal de Facebook, critică dur modul în care vor fi distribuiți banii la Compania Municipală„Sport pentru toți” București.

Mai precis, Ciucu trage un semnal de alarmă privitor la investițiile exagerate în anumite activități precum achiziționarea unui ecran VideoLed  estimat la suma de „1.350.000 lei, adică aproape 300 de mii de euro” sau „muzeu al fotbalului de 450 mii lei”, potrivit postării de pe Facebook

Aș! Sună bine titlul dar nu e pentru toți. E pentru #nouaNomenklatură.
Scopul declarat ar fi dezvoltarea sportului de masă pentru copii și elevi. Totuși, văzând fundamentarea hotărârii de acordare a împrumutului, Compania își propune (ATENȚIE!) să înființeze un Centru de Copii şi Juniori, cu 3 baze sportive și să angajeze antrenori licențiați UEFA și preparatori fizici, doctori şi psihologi. Deci nu dezvoltarea sportului de masa, ci fotbal de performanță!
În prezent, la Asociația municipală de fotbal București sunt înscrise peste 10 cluburi de copii şi juniori şi nu poate fi justificată apariția unui centru de juniori şi al Companiei Municipale.
Totodată, compania îşi propune, fără a explica în fundamentările hotărârilor de consiliu să achiziționeze un ecran VideoLed de 1.350.000 lei adică aproape 300 de mii de euro!
Muzeu al fotbalului de 450 mii lei? Pe bune?
Peste 1,1 milioane lei vor merge la „serviciu externalizat” tickering, sistem video, nocturnă?!?
Nu este clar de ce Compania are nevoie de 115 angajați la 31.12.2017, care este schema de personal şi ce vor face aceştia!!!
Directorul, Dumitru Florentin este fost jucător de fotbal la Steaua, într-o relatie buna cu Gigi Becali si Victor Piturca, se zvonea ca va înființa o echipa a PMB in Liga a 4!
Ei bine, acum voi decideți dacă merită sau nu să dați mai departe. La TV, slabe șanse să apară. Dar eu zic că e bine să se știe…”, a spus Ciprian Ciucu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *