Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, a anunțat că Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei a aprobat în urmă cu câteva luni finanțarea construcției viitorului spital.
„Suntem primii din Europa Centrală si de Est al căror mare proiect de infrastructură va beneficia de instrumentul financiar Invest EU.
Astfel, vom beneficia de o finanțare rambursabilă de cca. 73 mil euro. Dar vestea o dau abia astăzi, după ce am semnat contractul premergător, aferent garanției Invest EU.”, a mai declarat primarul.
Miercuri, primarul sectorului 6 a semnat la Paris, cu Tomáš Boček, Viceguvernatorul BDCE pentru Țările Beneficiare, un grant de 1.846.000 euro. Fondurile sunt nerambursabile și vor fi folosite pentru asistența tehnică.
„Vă dați seama, dacă nu a fi un proiect foarte bun, nu ar fi trecut de grilele de evaluare ale BDCE și ale Comisiei Europene.Acum, specialiștii din domeniul finaciar pot confirma că doar proiecte extrem de serioase, extrem de bine întocmite, primesc garanție din partea Comisiei Europene!!!Ce înseamnă asta? Înseamnă ca nu statul român garantează pentru banii pe care îi vom lua pentru finanțarea spitalului, ci chiar Comisia Europeană, deci această sumă nu se adaugă la gradul de îndatorare a României! Ceea ce este foarte tare!Suntem printre primii 10 din Europa care beneficiază de acest nou instrument de garantare conceput de CE.Eu nu vin cu machete, eu vin cu finanțarea, acest fapt este cea mai bună dovadă ca spitalul Sectorului 6 începe să treaca decla stadiul de promisiune, la cel de realitate. Avem terenul, avem studiul de fezabilitate, avem finanțarea, avem avem un proiect matur sa construim primul spital generalist din București, după Revoluție.”, a mai spus Ciucu în postarea sa.
Redăm mai jos, integral, anunțul primarului:
Vin primii bani pentru spitalul din Sectorul 6, singurul ce va fi construit în București, după 34 de ani. Peste 1,8 milioane de euro, fonduri nerambursabile de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Spitalul Sectorului 6 beneficiază de prima finanțare! Primarul Ciprian Ciucu a semnat astăzi, 24 aprilie, la Paris, cu Tomáš Boček, Viceguvernatorul BDCE pentru Țările Beneficiare, un grant de 1.846.000 euro. Fondurile sunt nerambursabile și vor fi folosite pentru asistența tehnică. Acest proiect beneficiază de sprijinul Uniunii Europene, prin Platforma de Consiliere InvestEU.
Finanțarea vine după aproximativ doi ani. Proiectul spitalului din Sectorul 6, primul spital generalist construit de o autoritate publică, în București, în ultimii 34 de ani, a fost analizat și evaluat încă din 2022, de către experții BDCE.
Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6: „Spitalul generalist va fi unul complex, cu peste 300 de paturi”
„După o muncă titanică, iată că au venit și primele rezultate. Faptul că am primit acești bani ne demonstrează că proiectul este unul matur și extrem de important, care a îndeplinește toate condițiile. BDCE finanțează doar proiecte bine întocmite. Din partea băncii, primim expertiză în construirea și managementul spitalelor, experți care să ne îndrume pe tot parcursul implementării. Spitalul generalist va fi unul complex, cu peste 300 de paturi, zece secții, opt săli de operații, șapte săli de nașteri și compartiment de primiri urgențe. Va fi construit pe Bd. Timișoara 101 E, între Militari și Drumul Taberei, aproape de Autostrada A1, de unde vor putea fi preluate rapid și victimele accidentelor rutiere”, a declarat Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.
În a doua etapă, spitalul va primi din partea BDCE o finanțare în valoare de 73 milioane de euro, la care se vor adăuga fonduri europene și bani de la bugetul local și de stat. Costul total este estimat la peste 145 de milioane de euro.
Spitalul Sectorului 6, în cifre:
Cost estimat: 145.839.091 euro;
Suprafață totală: 30.413 mp (din care 15.400 pentru spații spitalicești);
307 paturi (257 cu spitalizare continuă și 50 cu spitalizare de zi);
8 săli de operații;
7 săli de nașteri;
75 de cabinete medicale;
10 secții: Cardiologie, Chirurgie, Medicină internă, Neonatologie, Neurologie, Ortopedie, Oncologie, Obstetrică Ginecologie, Unitate de Terapie Intensivă adulți si Unitate Terapie Intensivă neonatologie.
1 compartiment de primiri urgențe de 1.689 mp.
Ce s-a făcut până acum, ce urmează
Până la finalul anului 2023, a fost finalizat studiul de fezabilitate și au fost aprobați în Consiliul Local Sector 6 indicatorii tehnico-economici;
De asemenea, a fost întocmită documentația urbanistică necesară acestui proiect, un Plan Urbanistic de Detaliu, și acesta aprobat;
S-au finalizat documentațiile tehnice și s-au încheiat contractele pentru devierea rețelelor care afectează terenul – liniile de înaltă tensiune și conductele de gaz. Primăria Sectorului 6 a semnat contractele de execuție, iar lucrările de deviere se află în desfășurare;
Concomitent cu aceste lucrări în teren, autoritatea locală e în procedură de achiziție a unui expert tehnic extern, specializat pe acest tip de proiect de investiții, care să realizeze caietul de sarcini pentru Proiectare, Execuție, Echipare și Mentenanță. Acesta va sta la baza licitației pentru realizarea fizică a spitalului.
Informații despre BDCE:
Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) este o bancă multilaterală de dezvoltare, a cărei misiune unică este să promoveze coeziunea socială în cele 43 de state-membre din toată Europa. BDCE finanțează investiții în sectoarele sociale precum educație, sănătate și locuințe accesibile, care se axează pe nevoile categoriilor de persoane vulnerabile. Printre beneficiarii împrumuturilor se numără guverne, autorități de la nivel local și regional, bănci publice și private, organizații non-profit și altele. Ca bancă multilaterală cu rating excelent de credit, BDCE se și auto-finanțează pe piețele internaționale de capital. Aprobă proiecte în baza unor criterii stricte de natură socială, de mediu și de guvernanță și oferă asistență tehnică. În plus, BDCE primește fonduri de la donatori, pentru a-și completa activitățile.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News