Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunţat că va participa la o întâlnire a premierului cu edilii din Capitală, dacă va fi o discuţie „cu cărţile pe faţă”, nu „un moment de campanie electorală”.
„Aflu din presă despre iniţiativa premierului cum că ar dori o întâlnire cu primarii sectoarelor şi cu cel general. Dacă e discuţie pe bune, cu cărţile pe faţă, în care să ne corelăm viziunile şi nu un moment de campanie electorală, particip. Eu am mai participat în aceşti ani împreună cu alţi primari de sectoare la întâlniri ţinute aiurea şi degeaba, pierderi de vreme, la nivel tehnic, cu diferiţi directori de prin ministere. Poate o fi mai bine aşa, să punem politica înainte şi după aceea să discutăm tehnicalităţi. Ce să facă politicienii, prim-ministrul, miniştrii de la transporturi, energie, educaţie, dezvoltare şi interne şi cu cei şapte primari (cei în funcţie sau aleşi, asta nu e clar…)? Cel mult să se pună de acord pe principii. Mai mult ar fi caduc. Soluţii magice nu există. Soluţii, de pe azi pe mâine, până la alegeri, nicidecum”, a scris Ciprian Ciucu, luni, pe Facebook.
În opinia sa, prima întrebare pentru armonizarea viziunilor şi, ulterior, planificarea strategică şi bugetară este dacă în cheltuirea banilor publici este prioritizat transportul în comun şi alternativ, în raport cu cel cu auto individual sau viceversa.
„Dacă răspunsul este că prioritizăm transportul în comun şi pe cel alternativ, investim în flota de tramvaie, autobuze, metrou şi neapărat în benzi dedicate STB şi în piste de biciclete. Pietonalizăm zone centrale. Dacă răspunsul este că investim în transportul cu auto individual, atunci dăm banii pe poduri, pasaje, parcări, străpungeri şi supralărgiri. Dacă răspunsul este că facem şi una şi alta, atunci suntem stupizi, nu se va face nimic, vom acţiona disparat, fără proiecte integrate, dar subfinanţate (banii nu ajung şi pentru una şi pentru alta) şi, cel mai important, nu vom putea crea comportamente de mobilitate (cu transportul în comun şi alternativ sau cu auto individual). Nu vom avea rezultate care să fie măsurabile (…). Va fi fix cum este acum. La întrebarea aceasta trebuie să răspundă în primul rând primarii Bucureştiului, iar miniştrii să-i sprijine”, a spus edilul Ciucu.
Potrivit edilului Sectorului 6, ministrul Transporturilor are un rol important, deoarece patronează Metrorex-ul, şoselele de centură, radialele etc.
În ceea ce priveşte ministrul Energiei, edilul Ciucu este de părere că rolul său este să gândească programe de finanţare pe transport ecologic şi că ar avea o întrevedere cu acesta privind aspecte la fel de importante, cum ar fi termoficarea.
În opinia lui Ciprian Ciucu, ministrul Educaţiei ar veni degeaba, pentru că problema sunt vizele de flotant, cu flotanţi fictivi, care aglomerează şcolile, iar Curtea Constituţională a decis deja că nu poţi prioritiza copiii cu reşedinţă permanentă, în raport cu cei cu viză de flotant.
„Ministrul Dezvoltării este important. Poate programa finanţări pentru proiecte de investiţii în infrastructură, după ce noi răspundem la întrebarea aceea esenţială de mai sus. Ministrul de Interne, mai relevant decât cel al Educaţiei pe chestiune. Poate organizăm controale comune, dacă şi prim-ministrul ar fi de acord şi să anulăm pe bune vizele de flontanţi fictivi. Este pregătit Guvernul să discutăm deschis în prag de alegeri? Altfel, nu e o idee rea să ne mai vedem la faţă şi să încercăm să ne armonizăm, dacă noi suntem atât de fraieri şi nu ne putem vedea singuri şi este nevoie de alţii, din afară, să ne strângă”, a adăugat Ciprian Ciucu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News