Skip to content
Buzău Locale

Ciprian Polschi, militarul ucis joi în Afganistan, declarat post-mortem ”cetățean de onoare” al Buzăului

www.resboiu.ro

Printr-o hotărâre a consiliului local al municipiului Buzău, Ciprian-Ștefan Polschi, militarul buzoian ucis săptămâna trecută în Kabul, a fost trecut, post-mortem, pe lista cetățenilor de onoare ai orașului. De asemenea, se vizează acordarea unui ajutor de urgenţă în sumă de 10.000 lei familiei militarului, prin Direcţia de Asistenţă Socială Buzău.

Sublocotenentul post-mortem Ciprian-Ştefan Polschi a murit, pe 5 septembrie 2019, în urma exploziei unei mașini capcană, în timp ce afla într-o misiune de patrulare, în apropiere de Green Zone din Kabul, capitala Afganistanului.

Ciprian-Ştefan Polschi era şofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul, avea 38 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. Era angajat în MApN din anul 2004 şi se afla la a treia misiune în Afganistan.

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a lui Ciprian-Ştefan Polschi şi a înaintat preşedintelui României propunerea de a-i conferi Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Trupul neînsuflețit al militarului buzoian a ajuns azi și a fost depus la capela bisericii Sf. Ștefan din Micro III . Înmormântarea va avea loc joi 12.09. , la Cimitirul Eroilor.

Inquam Photos / Octav Ganea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *