Ciprian Șerban detaliază economiile făcute prin reorganizarea Camerei Deputaților

Sursa foto: Facebook - Ciprian Serban
În jur de 25 de milioane de lei se vor economisi în urma reorganizării Camerei Deputaților. Ciprian Șerban a explicat câte posturi sunt desființate de la 1 iulie, ce consumabile s-au redus și, în general, unde s-a strâns cureaua.
„Camera Deputaților va economisi 25 de milioane de lei anual, prin reducerea numărului de posturi și eficientizarea administrativă!
Din poziția mea de Președinte al Camerei Deputaților, înțeleg foarte bine situația economică a României și, de asemenea, sunt conștient că este necesar să fim solidari cu toți românii.
Astfel, începând cu 1 iulie, intră în vigoare o decizie importantă a Camerei Deputaților: reducerea numărului de posturi din structura administrativă, în acord cu realitățile economice, după cum urmează:
– Din totalul de 1.651 de posturi, rămân 1.443 (diferență: 240 posturi desființate, din care 32 suspendate de drept)
– S-au desființat posturile alocate la cabinetele președinților de comisii (consilieri ai președintelui)
– S-au desființat posturile de la cabinetele de vicepreședinți ale membrilor Biroului permanent
– S-au redus unele funcții de conducere, ca urmare a redimensionării comisiilor
– S-a aplicat o evaluare profesională riguroasă, iar posturile ocupate de persoane aflate la pensie sau cu drept de pensie au fost eliberate.
În total, toate aceste măsuri duc la o economie de peste 25 de milioane de lei anual, doar din reducerea cheltuielilor de personal.
În paralel, am decis să implementăm și alte măsuri administrative de eficientizare, ce vor genera și alte economii la bugetul de stat:
– reducerea iluminatului festiv și arhitectural al Palatului Parlamentului
– reducerea consumului de hârtie prin utilizarea semnăturii digitale și a documentelor electronice
– o campanie de responsabilizare energetică pentru cei care lucrează în clădire”, a detaliat Ciprian Șerban pe contul său de Facebook.
Președintele Camerei Deputaților a amintit și de decizia luată ieri cu privire la banii de chirii, care nu vor mai fi acordați celor care au locuințe în București-Ilfov .
„Această decizie este copletată de o alta menită să reducă cheltuielile bugetare. Ieri am anunțat schimbarea statutului Camerei Deputaților, astfel încât deputații care dețin locuințe în București și Ilfov, sau ale căror soți/soții au proprietăți în Capitală, nu vor mai putea beneficia suma forfetară pentru chirie. Este vorba despre 21 de deputați și de o reducere semnificativă a cheltuielilor statului.
Fiecare leu economisit contează. În contextul economic actual, Camera Deputaților trebuie să dea românilor un exemplu de echilibru și rigoare. Acestea nu sunt gesturi simbolice ci pași concreți pentru o administrație mai eficientă, mai responsabilă și mai adaptată vremurilor”, a conchis Șerban.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: