Skip to content
Politică

Ciprian Tănăsescu vrea ca UE să subvenționeze tratamentele pentru TBC, SIDA și hepatita C

reporterntv.ro

Europarlamentarul PSD Claudiu Ciprian Tănăsescu vrea ca Uniunea Europeană să subvenționeze tratamentele pentru TBC, HIV-SIDA și virusul hepatitei C (VHC).

După demersuri ce au durat mai bine de doi ani, eurodeputatul social-democrat a reușit să supună votului plenului Parlamentului European inițiativa legislativă privind implicarea Comisiei Europene în combaterea tuberculozei, a HIV-SIDA și a hepatitei C, proiect legislativ ce a trecut cu o majoritate importantă, în pofida obiecțiilor de ordin financiar și bugetar invocate de specialiștii Comisiei Europene, potrivit unui comunicat trimis joi PSnews.ro.

„Această rezoluție deschide drumul pentru apariția unor noi programe europene de prevenție și tratament a acestor patologii majore, paneuropene, ceea ce îmi va oferi, pe viitor, pârghia necesară în lupta mea pentru obținerea, de la Comisia Europeană a unor fonduri dedicate susținerii – măcar parțiale – a costurilor tratamentelor pentru TBC, HIV și VHC, care la ora actuală sunt prohibitive pentru cetățeanul de rând”, a declarat PSD-istul.

Inițiată și cerută cu insistență în acest mandat, rezoluția reprezintă un succes pentru Ciprian Tănăsescu în lupta împotriva acestor boli considerate în lumea medicală drept adevărați „trei ucigași în serie”.

Claudiu-Ciprian Tănăsescu, în calitate de medic, a atras atenția, sprijinul și votul majorității europarlamentarilor asupra „acestei realități dureroase” ce o reprezintă cele trei boli și asupra incapacității statelor europene de a le controla, pentru că unul din factorii propagării lor o reprezintă prețurile prohibitive ale tratamentelor.

În 2015, în regiunea UE / SEE au fost raportate ca fiind diagnosticate aproape 30.000 de noi infecții cu HIV. De asemenea, aproximativ 400 de persoane mor în fiecare zi în regiunea europeană din cauze legate de hepatitele virale, în ciuda disponibilității de prevenire și de tratament. Astfel, lupta împotriva celor trei infecții presupune prevenție și depistare, tratament și consiliere si necesită programe susținute pe termen lung, programe ce nu pot fi implementate cu succes decât prin subvenționarea lor din bugetul european.

Aflat la al doilea mandat în Parlamentul European, Ciprian Tănăsescu este și inițiatorul propunerii de relocare a Agenției Europene a Medicamentului de la Londra la București, practic introducând România în cursa pentru găzduirea unei agenții europene de prim rang și importanță, ața cum este calificată Agenția Europeană a Medicamentului.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *