Circa 28% dintre respondenţi preferă să-şi ţină economiile în casă/valută;există o reţinere faţă de riscuri

Sursă foto: Valentin Ionescu
Sursă foto: Valentin Ionescu

Aproximativ 28% dintre respondenţi preferă să-şi ţină banii economisiţi în casă sau în valută, iar peste 25% i-ar depune la bancă, o pondere mare la nivelul populaţiei în România, ceea ce înseamnă că au o reţinere faţă de asumarea unor riscuri, a afirmat joi Valentin Ionescu, preşedinte al Institutului de Studii Financiar (ISF) şi director general al Direcţiei Generale Asigurări în cadrul ASF, citând rezultatele unui studiu realizat împreună cu INSCOP Research.

„Aproximativ 28% dintre respondenţi ar prefera să-ţi ţină banii economisiţi în casă sau în valută. Încă e o pondere foarte mare la nivelul populaţiei în România, peste 25%, i-ar depune la bancă, 15% i-ar investi în imobiliare, terenuri, case sau apartamente şi doar 8% ar începe o afacere. Ca urmare, predomină predilecţia românilor pentru păstrarea economiilor în valută, respectiv în depozite bancare, ceea ce înseamnă că au o reţinere faţă de asumarea unor riscuri. Numai 3,5% din eşantion ar fi fost de acord să investească în acţiuni şi obligaţiuni listate la bursă, ceea ce reprezintă un procent foarte mic”, a menţionat Valentin Ionescu, la conferinţa „Quo Vadis 2024 Ediţia a VI-a Provocări în Educaţia financiară din România!”.

Pe de altă parte, principalele motive pentru încheierea unei asigurări facultative menţionate de cei care au avut vreodată o astfel de poliţă au fost probleme medicale personale, solicitarea din partea băncilor sau situaţii dificile în care s-au aflat rudele sau prietenii.

Institutul de Studii Financiare, în parteneriat cu INSCOP Research, au demarat un studiu pe un eşantion reprezentativ, de peste 1.300 de persoane cu vârsta de peste 18 ani, la nivel naţional. Studiul a evaluat comportamentul consumatorilor de servicii financiare nebancare care este în strânsă legătură cu nivelul de educaţie financiară. În cadrul cercetării au fost alese 10 produse financiare din cele trei domenii: din pensii private, asigurări şi investiţii.

Potrivit aceluiaşi studiu, cel mai important criteriu de selecţie a unui asigurator a fost considerat preţul.

„Din păcate, acesta este un criteriu destul de neprofesionist. Ştim cu toţii de reclamele din trecut cu cel mai ieftin RCA. Acesta este criteriul principal, atunci când îşi aleg asigurătorul, urmat de experienţa personală anterioară cu compania respectivă, reputaţia companiei şi nivelul acoperirilor pe care le oferă acea asigurare. Cu toate că a crescut interesul populaţie pentru achiziţionarea asigurărilor în sistem online, cea mai mare parte a respondenţilor, peste 80%, au declarat că au încheiat ultima poliţă la sediul unei companii de asigurări sau în urma unei discuţii cu un broker”, a mai spus reprezentantul ASF.

În ceea ce priveşte gradul de utilizare a produselor financiare nebancare, gradul de incluziune, acesta este relativ scăzut, arată studiul.

„În primul rând, depinde de caracterul obligatoriu sau facultativ al acestora, de nivelul veniturilor obţinute, de nivelul studiilor, dar şi de nivelul de educaţie financiară, bineînţeles, al respondenţilor. Gradul de utilizare s-a încadrat între 4,2% pentru acţiuni, obligaţiuni şi unităţi de fonduri şi, cel mai mare grad de utilizare, undeva la peste 45%, pentru asigurarea de răspundere civilă auto RCA care este obligatorie”, a adăugat Valentin Ionescu.

Conform studiului, peste 51% din respondenţi au afirmat că au un nivel foarte bun de informare cu privire la produsele financiare nebancare.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: