PSnews

Recent

Circulaţia tramvaielor pe linia 41 este oprită în weekend

Circulaţia tramvaielor pe linia 41 este oprită în acest sfârşit de săptămână, pentru executarea unor lucrări la calea de rulare, potrivit Societăţii de Transport Bucureşti (STB SA). Lucrările vor avea loc pe Bulevardul Mărăşti, la intersecţia cu Strada Alexandru Constantinescu, unde calea de rulare este uzată şi există probleme ale fundaţiei.

STB SA a anunţat, vineri, că, începând de sâmbătă, ora 0.30, şi până luni, ora 4.00, circulaţia tramvaielor liniei 41 va fi întreruptă pentru executarea unor lucrări complexe la calea de rulare.

”Lucrările vor avea loc pe Bd. Mărăşti, la intersecţia cu Str. Alexandru Constantinescu, unde calea de rulare este uzată şi există probleme ale fundaţiei generate de terenul instabil din acea zonă şi de faptul că linia de tramvai este traversată intens de autovehicule, inclusiv de autobuzele liniilor 205 şi 282”, au precizat reprezentanţii societăţii, conform News.ro.

Pentru preluarea fluxului de călători de pe linia 41, STB SA înfiinţează linia navetă de autobuze 641. Totodată, autobuzele liniilor 205 şi 282 circulă deviat.

Potrivit STB, în perioada reviziei anuale a liniei 41, care a avut loc în luna august, a fost refăcută calea de rulare doar pe sensul de circulaţie auto Arcul de Triumf – Bd. Ion Mihalache, în intervalul de timp alocat atunci neputându-se bloca circulaţia auto în întreaga intersecţie.

STB SA va înlocui şina cu canal pe ambele sensuri şi va executa lucrări pentru refacerea fundaţiei căii de rulare.

”Aceste lucrări nu pot fi executate decât cu întreruperea totală a circulaţiei, perioadă în care STB SA va face verificări şi în zona căii de rulare din Pasajul Lujerului şi de pe Podul Ciurel, remediind eventualele deficienţe constatate”, mai arată societatea.

STB SA le cere scuze bucureştenilor pentru eventualele neplăceri şi precizează că toate aceste eforturi urmăresc ca transportul călătorilor să se desfăşoare numai în condiţii de siguranţă.

 

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi