Circulaţia trenurilor CFR Călători pe relaţiile Caransebeş – Brebu şi Caransebeş-Jena, întreruptă temporar, marţi seara

cfr/INQUAM PHOTOS / GEORGE CALIN
Sursa foto: INQUAM PHOTOS / GEORGE CALIN

Circulaţia trenurilor CFR Călători pe relaţiile Caransebeş – Brebu şi Caransebeş-Jena este întreruptă temporar marţi seara, din cauza căderilor de copaci şi a lipsei tensiunii în linia de contact, informează operatorul feroviar naţional.

Trenurile afectate până în prezent sunt IR 73 Curtici- Bucureşti Nord, care a plecat cu o întârziere de 80 minute, R 9553 Orşova-Timişoara Nord care staţionează în Caransebeş şi R 9166 Reşiţa Sud-Caransebeş care staţionează în Brebu, scrie Agerpres.

„În funcţie de evoluţia situaţiei, sunt posibile şi alte decalări ale orariilor trenurilor. Echipele de intervenţie ale CFR SA lucrează la remedierea deranjamentului produs. CFR Călători a pus la dispoziţia CFR SA tracţiune diesel pentru remorcarea trenurilor pe distanţa afectată în situaţia în care va fi necesar. Circulaţia în zona afectată se va desfăşura în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA”, precizează CFR Călători.

Potrivit companiei, pasagerii care au bilete la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL