Skip to content
Societate

Circulaţia trenurilor între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni se reia integral

clubferoviar.ro

CFR Infrastructură va redeschide, integral, circulaţia trenurilor între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni, după ce linia a fost închisă parţial, la numai o lună de la inaugurare, pentru o serie de reparaţii la calea ferată.

Stimaţi călători, vă informăm că începând de mâine, 09.02.2021, vom relua circulaţia trenurilor TFC pe ruta Bucureşti Nord – Aeroport H. Coandă. Trenurile 15020 si 15021 vor fi anulate şi mâine”, anunţă Transferoviar Călători, unul dintre operatorii de pe această linie.

Luna trecută, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunţat că, în perioada 25.01.2021 – 08.02.2021, pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, antreprenorul urma să execute, în intervalul orar 8.40 – 14.30, lucrările de sudură a şinelor şi aparatelor de cale, conform proceselor tehnologice prevăzute în proiectul de realizare a investiţiei.

Reprezentanţii CFR SA au menţionat faptul că, în perioada desfăşurării lucrărilor, respectiv 25 ianuarie – 8 februarie 2021, între orele 8.40 – 14.30, CFR SA a solicitat operatorilor de transport feroviar de călători anularea a 18 trenuri din cele 72 de trenuri prevăzute în orarul zilnic de circulaţie pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport International Henri Coandă Bucureşti T1, celelalte trenuri respectând programul de circulaţie stabilit în intervalul orar 14:30 – 08:40, pe această rută.

În ceea ce priveşte operatorul de transport feroviar Transferoviar Călători, CFR SA a precizat faptul că acesta a solicitat din proprie iniţiativă anularea a încă 4 trenuri (15028, 15029, 15020, 15021), care însă nu circulau în intervalul orar necesar desfăşurării lucrărilor de sudură a şinelor şi aparatelor de cale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *