Medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD-PNL la Primăria Capitalei, susţine că a primit de mai multe ori propunerea de a fi ministru al Sănătăţii, însă a refuzat. Cătălin Cîrstoiu susţine că are o relaţie bună cu actualul ministru, Alexandru Rafila, care i-a fost profesor în facultate. În schimb, Cătălin Cîrstoiu nu-i oferă ”notă de trecere” lui Sorin Oprescu nici ca primar general, nici ca manager al Spitalului Universitar. Îl acuză că i-a minţit pe bucureşteni cu promisiunea că va face autostradă suspendată în jurul Capitalei. ”Ce ar fi să vă spun eu că mâine ne vom plimba cu telegondola prin Capitală? N-am să fac în viaţa mea o astfel de mizerie”, a declarat Cîrstoiu la Prima TV.
Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă a auzit zvonurile din coaliţie potrivit cărora ar fi interesat mai degrabă de funcţia de ministru al Sănătăţii, nu de Primăria Capitalei.
„Puteam să fiu de multe ori ministrul Sănătăţii în viaţa asta, dar nu am luat la momentele respective decizia de a face pasul ăsta. De multe ori mi s-a propus asta şi am zis că e mai bine să fiu eu convins că am ajuns în medicină până la un punct la care pot să iau decizia din ziua de azi. Să ştiţi că de multe ori puteam să fiu ministru al Sănătăţii”, a precizat Cîrstoiu.
Medicul Cătălin Cîrstoiu spune că are o relaţie foarte bună cu actualul ministru al Sănătăţii Alexandru Rafila.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News