Cîți trebuie să mai moară?

Viața are un simț al ironiei foarte macabru: în încercarea de a scăpa de imaginea de criminal al polițistului Bogdan Gigină, lombrosianul Gabriel Oprea s-a băgat în fața camerelor de luat vederi vineri seară, făcînd tandem cu Arafat și pozînd în erou veșnic la datorie. Dar după doar 48 de ore de la catastrofă, știm că ancheta va ajunge, implacabil, tot la Oprea: complicii patronilor de la “Colectiv” au fost fie pompierii, fie ISU (ambele instituții fiind subordonate ministrului de Interne), fie primarul Piedone (promovat de Oprea pentru un nou mandat la sectorul 4 sau chiar la Primăria Capitalei), fie toți la un loc, în diverse grade.
Degeaba ne solidarizăm public la astfel de tragedii, degeaba mărșăluim în tăcere, degeaba donăm sînge, degeaba plîngem sincer după niște oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată dacă sistemul lor va trata cu cinism grosolan viața noastră.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: