Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, joi, într-o conferință de presă, a anunțat că economia României a fost condusă după două bugete.
„Am stat și m-am uitat sa văd care e situația datelor reale. Am avut disuții și cu partenrii internaționali. Ca o concluzie cam tot ce am găsit a depășit cele mai pesimiste așteptări ale mele. Am aflat că situația reală nu era cunoscută și anticipată nici de partenerii noștri internaționali. România, în ultimii 3 ani, a fost condusă după două bugete. A fost un buget, cel prezentat în Parlament, și un al doilea care avea toate informațiile reale, pentru finanțarea baronilor locali. Metoda folosită de Al Capone, de a avea un registru pentru Fisc și unul pentru el”, a spus Cîțu.
Totodată, ministrul a precizat că va sesiza organele abilitate în legătură cu această situaţie.
Coaliția a decis cum vor fi împărțite TVR, Radio România și Avocatul Poporului. Ce le revine liberalilor
USR, după ce a nominalizat un fost membru PSD pentru o funcţie de subprefect: Şi PSD are oameni valoroşi
Fenechiu crede în ”onestitatea” președintelui PNL Neamț, acuzat de trafic de influență: Tipologia infracțiunii este atipică și extrem de interpretabilă
Planul USRPLUS pentru a pune mâna pe banii TVR: un război inventat pentru a schimba conducerea
Cel mai nou membru al Comisiei de control a SIE: senator PNL, judecat pentru constituire de grup infracțional organizat, prieten de pahar cu interlopii
„Erau bani pentru investiții, școli și așa mai departe. Rectificările bugetare erau acești bani și erau transferați spre interesele de partid. Nu se putea face acest lucru fără complicitatea Comisiei Naționale de Statistică și Prognoză și fără câteva artificii contabile care aranjau lucrurile, pe care le-am mai prezentat aici, dar acum avem dovada că s-au făcut.
Ei știau că banii nu vor ajunge la investiții și erau direcționați către interese de partid. Este obligația celor de la PSD să le explice românilor de ce au făcut acest lucru.
În ceea ce mă privește, noi studiem posibilitatea sesizării organelor de competență penală pentru constituirea unui grup infracțional organizat în domeniul financiar.
În domeniul fiscal, cred că cel mai grav lucru a fost această derogare de la responsabilitate. Era un semnal clar că se va întâmpla și lucrurile nu sunt ok. Discuția cu Comisia Europeană a arătat că nici ei nu știau adevărul”, a precizat Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, într-o conferință de presă.