Skip to content
Politică

Cîţu anunţă că trebuie strânsă cureaua în 2021, din cauza pandemiei de COVID-19

Facebook
" "

Cuvântul de ordine este eficientizare, mai ales în această perioadă de constrângeri din cauza pandemiei de COVID-19, a transmis, marţi, premierul Florin Cîţu, după întâlnirea cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

Extrem de utilă întâlnirea pe care am avut-o astăzi, alături de ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, şi ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

" "
" "

Am discutat despre predictibilitate şi stabilitate în domeniul fiscal, digitalizare şi simplificarea interacţiunii cu instituţiile statului, reducerea dezechilibrelor de pe piaţa muncii, stimularea investiţiilor şi a absorbţiei fondurilor europene şi transparenţă în cheltuirea banilor alocaţi fie de la bugetul de stat, fie atraşi prin programe de finanţare europene sau prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Discuţiile mi-au confirmat că direcţiile pe care echipa guvernamentală le consideră prioritare în etapa actuală au fost identificate ca fiind prioritare şi de partenerii noştri de discuţii din mediul de afaceri„, a scris Cîţu, pe Facebook.

 

El a subliniat că, în perioada următoare, resursele trebuie gestionate eficient. „Cuvântul de ordine este eficientizare, mai ales în această perioadă de constrângeri prin care trecem din cauza pandemiei şi pe care ne dorim ca România şi toţi românii să o depăşească cu bine. Este important ca în perioada care urmează să gestionăm eficient resursele de care dispunem, din perspectiva priorităţilor care se conturează pentru perioada următoare. Rămânem în continuare deschişi dialogului cu societatea civilă şi cu mediul de business, pentru a identifica împreună cele mai bune soluţii în efortul nostru comun pentru relansare post-pandemie”, a adăugat Florin Cîţu.

Preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane (AHK România), Dragoş Anastasiu, membru al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, a declarat, marţi, că a solicitat la întâlnirea cu premierul Florin Cîţu alocarea fondurilor necesare pentru implementarea măsurilor de ajutor pentru firmele afectate de pandemia de COVID-19, menţionând că sunt întârzieri la plăţi. Discuţiile cu premierul Florin Cîţu au vizat şi bugetul de stat, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi digitalizarea, a mai precizat Anastasiu, după întâlnire.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *