Skip to content
Politică

Cîţu: Bucureştiul are cea mai mare subvenţie pe gigacalorie şi totuşi Bucureştiul are cel mai mare venit pe cap de locuitor

Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Florin Cîţu a afirmat că Bucureştiul are cea mai mare subvenţie pentru gigacalorie, dar în acelaşi timp şi cel mai mare venit pe cap de locuitor, considerând că acest lucru este „ridicol” şi că doar cine are nevoie cu adevărat de ajutor trebuie să îl primească.

Florin Cîţu a declarat, joi, că această subvenţie a întreţinut un sistem ineficient.

„Astăzi, de exemplu, în Bucureşti, subvenţia o primesc şi cei care câştigă foarte mult, ceea ce nu este corect. Această lege a consumatorului vulnerabil va ajuta acele persoane care au nevoie cu adevărat de ajutor şi nu pe toată lumea. Până la urmă această subvenţie a şi întreţinut un sistem ineficient, le-a permis şi primarilor, şi companiilor, care au fost până acum, să nu dorească să eficientizeze sistemul pentru că aveau această subvenţie de la buget”, a afirmat Cîţu.

El consideră ridicol faptul că Bucureştiul are cea mai mare subvenţie pe gigacalorie, dar şi cel mai mare venit pe cap de locuitor.

„Din ce ştiu eu Bucureştiul are cea mai mare subvenţie pe gigacalorie şi totuşi Bucureştiul are cel mai mare venit pe cap de locuitor. Mi se ridicol acest lucru şi ar fi trebuit să vină soluţii şi din partea Primăriei, din altă parte, nu a venit, o să vină acum de la noi. Doar cei care cu adevărat au nevoie vor primi ajutor. Sunt foarte mulţi care nu au nevoie de ajutor, mai ales în Bucureşti”, a explicat premierul.

1 comentariu la “Cîţu: Bucureştiul are cea mai mare subvenţie pe gigacalorie şi totuşi Bucureştiul are cel mai mare venit pe cap de locuitor

  1. @ Dacă pe Cîțu îl incomodează liberalismul, faptul că unii cîștigă mai mult decât alții sau socialismul, faptul că alții primesc mai mult decât unii, ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *