Skip to content
Politică

Cîţu nu-și asumă documentul cu antetul Guvernului: Nu comentez despre fiţuici care apar în presă

Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Florin Cîţu a declarat, întrebat dacă a verificat dacă este documentul de la Guvern cu punctajul privind campania internă din PNL, că nu poate comenta decât pe baza unor documente oficiale. Prim-ministrul a mai spus că nu poate comenta documente editabile care apar în presă, chestionat despre semnătura electronică a Miorei Costin, consilier de stat, care apare pe documentul respectiv, iar în Guvern nu există semnături electronice pe documente.

„Eu din funcţia de premier pot să comentez doar pe documente oficiale. Ceea ce înţeleg eu prin document oficial este unul înregistrat. Niciodată nu a fost înregistrat, nu mi-a fost prezentat un astfel de document. Documente editabile, fiţuici care apar în presă nu pot să comentez. Eu pot să comentez doar documente oficiale”, a explicat Florin Cîţu, întrebat despre faptul că pe document apare numele consilierului de stat Mioara Costin şi al Danei Păcuraru.

Chestionat mai departe despre acea semnătură electronică ce apare la autorul documentului, premierul a răspuns: „Eu cred că noi înţelegem diferit ce înseamnă semnătură electronică. În Guvernul nu avem o astfel de semnătură electronică”.

Chestionat dacă a verificat dacă este real, premierul a replicat: „Repet, răspunsul meu”.

Florin Cîţu a declarat, marţi, că cei care susţin că documentul de la Guvern cu punctajul privind campania internă din PNL este unul adevărat, atunci trebuie să prezinte şi probe în acest sens.

În schimb, Ludovic Orban a declarat că sunt o serie de elemente care dau o anumită veridicitate documentului de la Guvern referitori la strategia de campanie a echipei care îl susţine pe prim-ministrul Florin Cîţu la şefia PNL. El a reinterat că persoana care a elaborat documentul respectiv nu are ce căuta la Palatul Victoria.

1 comentariu la “Cîţu nu-și asumă documentul cu antetul Guvernului: Nu comentez despre fiţuici care apar în presă

  1. Astazi, toata presa a fost fortata sa uite de subiectul consilierilor lui Citu!
    De ce?!
    Foarte simplu: actiune de forta a DNA, pe Aeroportul International “Henri Coanda”!
    Prietenul lui Orban – aka Nelu Iordache – a fost “recuperat de SRI” si audiat la DNA!
    Nici macar pe vremea – de trista amintire, a opririlor in trafic, a descinderilor cu noaptea-n cap ale DNA-ului – asa ceva nu s-a mai intamplat.
    Un cetatean, trimis in judecat in 6 (sase!) dosare – foarte probabil plasat sub control judiciar in cel putin unul dintre acestea – este ridicat si adus la sediul DNA, direct de pe la Otopeni… dar nu de oriunde, CI DIN AVION!
    Se nasc urmatoarele intrebari:
    1. A plecat Nelu Iordache, fara sa anunte autoritatile? – Politia, cea care asigura respectarea controlului judiciar;
    2. Cum a trecut Nelu Iordache de check-in?
    3. Cum a fost lasat Nelu Iordache sa treaca de controlul de securitate – al SRI (Romania este singura tara, din lumea civilizata – zisa si europeana, unde serviciul de securitate interna asigura controlul pe frontiera); repet intrebarea aceasta – ca e definitorie: cum Dumnezeu, Iordache a trecut de SRI!?
    4. Cum a trecut Nelu Iordache de controlul Politiei de Frontiera, verificat fiindu-i pasaportul sau Cartea de Identitate? – daca pe numele lui exista un mandat de aducere, acesta nu avea cum sa fie lasat sa treaca de granita!
    5. De ce a fost lasat Nelu Iordache sa se imbarce in aeronava catre Italia, alaturi de alti pasageri de buna-credinta, unii poate aflati in tranzit si care – ulterior – si-au pierdut conexiunile de zbor, spre alte destinatii;
    6. De ce abia dupa ce avionul a inceput sa ruleze pe pista – s-a desprins de la burduf – pilotul a fost anuntat sa “traga pe dreapta”, pentru a fi debarcat Iordache?
    7. A avut Iordache bagaj de cala? – daca da, avand in vedere regulile IATA, cine suporta costurile intarzierii inerente, avand in vedere ca nicio aeronava nu are dreptul sa se ridice de la sol cu bagaje ale unui pasager, care nu se afla la bordul acesteia!
    Concluzionand:
    – am inteles că Cițu (cacofonie intentionata) are o problema cu Orban si se lupta cu orice mijloace!
    – am inteles (alaturi de o tara intreaga), că consilierii lui Citu – alta cacofonie intentionata – presteaza, pe persoana fizica a acestuia, platiti fiind din fonduri publice!
    … ce n-am inteles este cum nimeni – dar nimeni – din presa romaneasca nu vede mangleala si combinatia lui Citu, cu DNA-ul si Serviciile, pentru a pune batista pe tambalul adevaratului scandal: utilizarea fondurilor publice, pentru beneficii personale!
    … ce nu inteleg, insa: cum se poate ca SRI sa ia partea unui politician!
    Cum se poate ca SRI – pe mana cu DNA – sa faca un circ ieftin, pe principala poarta aeriana a Romaniei!
    Cat de jos au ajuns serviciile de informatii ale Romaniei – sau cat de interesate au ajuns ele sa fie – pentru a participa – alaturi de DNA (din nou… inca o data) in jocurile politicului de ca Cîtu?
    Cand Citu fura ca-n codru – cu stiinta si sub OBLADUIREA SRI, precum si a Presedintelui Iohanis (biet profesor, de fizica, la Agnita) – chiar mai crede cineva ca razboiul lui cu Orban, cu Nazare si cu multi alrii – sustinut find in acesta de SRI – are vreo alta miza decat una pecuniara?!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *