Skip to content
Politică

Cîțu: Peste 1,5 milioane de beneficiari sunt înscriși pe platforma de vaccinare, o treime fiind din rândul populației generale

Inquam Photos/Octav Ganea

Premierul Florin Cîțu susține că aproximativ 500.000 de persoane din rândul populației generale sunt înscrise pe platforma de vaccinare. „Etapa a III-a de vaccinare începe mâine (luni-n.r.)”, a anunțat șeful Guvernului.

„Etapa a III-a de vaccinare începe mâine.

Este foarte simplu. Dacă doriți să vă vaccinați, înscrierea se face prin intermediul listelor de așteptare.

Peste 1,5 milioane de beneficiari sunt înscriși pe platforma electronică, din care aproximativ 500.000 sunt din rândul populației generale.

Programarea se face online sau prin call center! Apoi veți primi notificarea locului disponibil în centrul pentru care ați optat.

Vaccinarea nu este obligatorie, dar este SINGURA soluție pentru a reveni la normalitate cât mai curând.

Împreună învingem pandemia!

#RomaniiTrebuieSaStie”, a scris premierul pe Facebook.

Conducerea Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID19 (CNCAV) a anunțat, vineri seară, că a derulat o ședință de lucru cu reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) și ai Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), care a vizat operaționalizarea listelor de așteptare pentru programarea la vaccinare împotriva COVID-19, începând cu data de 15 martie.

Astfel, în momentul în care va fi disponibilă programarea la vaccinare pentru populația generală, în platforma de programare vor fi vizibile, pentru beneficiari, atât centrele de vaccinare deja existente, cât și cele care vor fi operaționalizate în luna aprilie 2021.

După epuizarea sloturilor disponibile din centrele de vaccinare, se activează lista de așteptare.

Notificarea persoanelor aflate pe lista de așteptare se va realiza în funcție de categoriile de vaccinare stabilite ca prioritare, conform Strategiei naționale de vaccinare, și ordinea cronologică de înscriere, după cum urmează:

-persoanele din categoria 2a (populația de risc), cu vârsta peste 65 de ani sau cu boli cronice;

-persoanele din categoria 2b (lucrători din domenii esențiale);

-persoanele eligibile pentru etapa a III-a de vaccinare (populația generală).

Beneficiarul va avea posibilitatea să se programeze la vaccinare, iar dacă nu există locuri disponibile în centrul ales, poate opta pentru înscrierea pe lista de așteptare aferentă centrului respectiv. Ulterior, locurile libere dintr-un anumit centru de vaccinare vor fi disponibile doar pentru persoanele înscrise în lista deschisă pentru acel centru, cu respectarea prioritizării: 75% persoane din cadrul populației cu risc și 25% lucrători din domenii esențiale, iar în centrele în care rămân locuri libere vor putea să se programeze persoanele din etapa a III-a.

Mai exact, fiecare centru de vaccinare va dispune de locuri atât pentru categoriile vulnerabile și angajații din domenii esențiale, cât și pentru populația generală, iar ordinea alocării programărilor la vaccinare se va realiza în funcție de gradul de ocupare a locurilor de către categoriile prioritare înscrise pe listele centrului respectiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *