Skip to content
Politică

Cîțu spune că documentul semnat marți seară de liderii coaliției „nu aduce ceva nou”. Ce prevede noul acord

Inquam Photos / George Călin
" "

Premierul Florin Cîțu spune că documentul semnat aseară după ședința coaliției are rolul „de a face lucrurile să meargă mai ușor”.

„Sunt mai multe puncte despre cum se face agenda guvernamentală, a coaliției. Rolul este de a face lucrurile să meargă”, a spus Cîțu la Senat.

" "
" "

Chestionat dacă i-au fost „știrbite” prerogativele în ceea ce privește remanierea miniștrilor, premierul a răspuns: „Aseară nu s-a discutat Constituţia, nu are sens să vorbim despre aşa ceva, prerogativele rămân aceleași, rămân intacte”.

Totodată, întrebat dacă documentul semnat aseară în coaliție aduce ceva nou, Cîțu a răspuns: „Din punctul meu de vedere, nu”.

„La negocieri am discutat despre cum se merge mai departe. Aveam nevoie să rezolvăm această mică problemă, am rezolvat-o, am trecut peste şi suntem în faza următoare în care guvernăm România”, a adăugat el.

Facem precizarea că premierul și mai mulți miniștri care sunt și senatori au fost azi în plenul Senatului pentru a vota ridicarea imunității lui Florian Bodog, fost ministru al Sănătății în guvernul Grindeanu.

Bodog este acuzat că ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu.

Ce prevede noul acord al coaliției

Acordul semnat marți seară de liderii coaliției, în urma crizei declanșate de revocarea fostului ministru al Sănătății, prevede că membrii guvernului nu vor mai avea „poziții publice prin care să submineze activitatea și agenda guvernamentală și a membrilor guvernului”.

Documentul, care se numește „Act adițional la Acordul de Guvernare din 21 decembrie 2020”, stabilește, de asemenea, că, înainte de a mai revoca un ministru, șeful guvernului va informa partidul care a propus ministrul respectiv, iar propunerea va fi dezbătută în coaliție.

Coaliția va avea de acum ședințe în fiecare luni, „pentru a asigura implementarea consecventă a programului de guvernare”.

În privința colaborării în Parlament, acordul introduce posibilitatea ca, pe anumite teme care nu sunt în programul de guvernare, partidele coaliției pot iniția discuții și cu alte partide.

„În lipsa consensului în Coaliție pe anumite proiecte legislative sau pe alte teme decât cele cuprinse în programul de guvernare, grupurile parlamentare ale partidelor componente pot acționa în afara Coaliției, cu anunțarea prealabilă a partenerilor, și după refuzul lor de a susține respectivele inițiative”, se arată în textul documentului.

Campania de vaccinare rămâne prioritate a guvernului, iar datele vor fi comunicate public.

„Transparența este o regulă nu o excepție. Toți miniștrii Coaliției trebuie să ia măsuri pentru creșterea accesului la date publice, transparentizarea execuției bugetare, contracte și achiziții publice acolo unde există”, potrivit actului adițional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *