Skip to content
Politică

City-managerul Iașului, acuzat ca a strâns de gât un fost coleg. PSD Iaşi cere demiterea urgentă a lui Petru Movilă

Foto: Facebook/Dan Ștefan

Liderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, îi cere primarului Mihai Chirica să-l demită pe city-managerul oraşului, Petru Movilă, lider al PMP, în urma unei altercaţii pe care acesta ar fi avut-o în sediul partidului cu un coleg de partid. Maricel Popa susţine, într-un comunicat de presă, că îi cere „urgent” edilului Mihai Chirica să îl demită pe Petru Movilă, motivând că un comportament violent din partea unui şef al Iaşiului nu poate fi acceptat.

„Cer urgent primarului Mihai Chirica să îl demită pe Petru Movilă. Iaşiul este un oraş al educaţiei şi al culturii şi nu are nevoie de astfel de exemple de comportament huliganic din partea unui lider administrativ. În loc să fie preocupat de proiectele Iaşului şi de aducerea de noi finanţări pentru oraş, managerul public, la o oră la care trebuia să fie la serviciu, se ocupa de probleme politice”, a declarat senatorul Maricel Popa, preşedintele PSD Iaşi.

City-managerul Iaşiului, Petru Movilă, şef al filialei Iaşi a taberei Eugen Tomac din PMP, este acuzat că a lovit luni un fost coleg de partid. Acesta din urmă venise să îl întrebe pe Movilă când eliberează sediul partidului, după ce Cristian Diaconescu a schimbat conducerea de la PMP Iaşi, noul lider local fiind consilierul judeţean Adrian Acostoaiei, potrivit news.ro

Dan Ştefan susţine că a fost îmbrâncit şi strâns de gât de către Petru Movilă şi adaugă că are zgârieturi pe faţă şi în zona gâtului, dar şi probleme la un ochi. Ştefan a afirmat că s-a dus la Poliţie unde a depus o plângere pentru agresiune, apoi a mers la Institutul de Medicină Legală pentru a scoate certificat medical.

La rândul său, Petru Movilă a declarat că este o campanie de denigrare hărţuire la adresa sa şi că Dan Ştefan a venit la sediu ca să-l provoace. Movilă a declarat că doar l-a împins pe Dan Ştefan şi a anunţat că la rândul său a depus plângere la Poliţie împotriva acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *