Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a transmis vineri, după ce Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunţat deschiderea de dosare penale pentru trecerea ilegală a frontierei pe numele mai multor jurnalişti, inclusiv pe numele lui Mircea Barbu, corespondent HotNews.ro, că acţiunile Rusiei împotriva jurnalistului român reprezintă un atac direct asupra libertăţii presei, un drept esenţial într-o democraţie şi că îndeamnă comunitatea internaţională să condamne această încălcare flagrantă.
”Acţiunile Rusiei împotriva jurnalistului Mircea Barbu reprezintă un atac direct asupra libertăţii presei, un drept esenţial într-o democraţie. Astfel de încercări de intimidare sunt inacceptabile şi contravin valorilor noastre. România va rămâne fermă în apărarea jurnaliştilor săi şi nu va tolera niciun fel de ameninţare la adresa transparenţei şi responsabilităţii”, a scris preşedintele PNL într-o postare.
Nicolae Ciucă arată că sprijină poziţia Ministerului Afacerilor Externe şi îndeamnă comunitatea internaţională să condamne această încălcare flagrantă.
”România nu poate fi intimidată. Împreună, apărăm adevărul”, afirmă Ciucă.
Reacţia preşedintelui PNL vine după ce Hotnews a transmis, citând publicaţia rusă Interfax, că Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunţat vineri deschiderea de dosare penale pentru trecerea ilegală a frontierei pe numele jurnaliştilor Mircea Barbu, corespondent HotNews.ro, şi Fletcher Young şi Catherine Diss de la televiziunea australiană ABC.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News